Muzeul figurantilor economiei de piata

Prima lectie pe care trebuie s-o incaseze un tanar politician de dreapta este: sa nu faci afaceri cu statul.

Chiar si cand vrei sa cumperi, sa inchiriezi, un lucru marunt., cum ar fi, pentru cateva ore, sala Auditorium a Muzeului National de Arta, de la stat, deci platesti, nu vrei bani, te paste  o surpriza.

Suni, primesti o oferta, sigur, nu atat de iute ca la un privat, dar ti se face hatarul unei oferte. Statul incearca si el  sa mimeze ca e interesat sa-si valorifice activele. Sa aduca un ban la buget.

Primesti un contract, semnezi, trimiti si astepti… Cateva zile in care lumea devine evaziva la telefon. Pe tine te preseaza o data, invitatii facute, ceri confirmare.

Care nu vine. Vine in schimb un e-mail alambicat in care, bref, ti se spune ca s-a reconsiderat oferta, ca, vezi-bine, in sala cu pricina nu se organizeaza evenimente politice.  Evident, stimabililor semnatari le-a scapat evenimentul din link-ul de mai jos.

http://www.gandul.info/politica/pnl-a-aniversat-133-de-ani-de-la-infiintare-galerie-foto-2662056.

http://www.ziare.com/pnl/stiri-pnl/pnl-face-133-de-ani-316152

A face afaceri cu statul e riscant. Nu contractul, nu pretul, nu banii conteaza. Ci acela care decide, care are deasupra un sef, care decide si el, politic.

Statul mimeaza economia de piata. Decizia nu e in mana unui CEO care are de dat seama actionarilor. E in mana unui ministru, care vede in alti parametri: voturi, calcule politice si alte machiavelacuri. Dupa care bugetul de stat acopera gaurile negre. Din buzunarul tau, contribuabilule!.

Pentru Noua Repiblica a fost o lectie gratuita din partea ministrului Hunor. Nu-i bai, sali sunt destule.

Anunțuri

Crin, batut-mar ! Cu perne…

Se spune ca penibilul ustura rau, iar ridicolul ucide. Sunt momente in viata in care iti vine sa te ascunzi intr-o pestera si sa tragi bolovanul dupa tine ca sa nu mai vezi pe nimeni. De rusine, de buna seama.

Nu-i cazul lui Crin Antonescu. „Campionul bunului simt” rezista  la  anchetele rautacioase din presa care-i socotesc laborioasa activitate mai ceva decat coafura data cu nusht care smac. Se face ca nu vede, n-aude  lamentarile ONG-urilor, care-i numara cu viteza luminii prezentele la vot: zero. In general, ai zice ca nu simte nimic.

Dar ieri, serenitatea odihnei pe bani publici a senatorului Zerro, a fost  serios tulburata. Cativa tineri s-au inarmat cu perne si l-au batut la scor. Peste obraz.

Hai, nu plange, la cate penibilie scuze ai gasit sa nu treci pe la Parlament, n-o sa te ucida tocmai pe tine ridicolul unei batai cu perne. Dar daca, totusi, te temi, ia o binemeritata pauza de odihna intr-o pestera. Si nu uita sa tragi blovanul dupa tine!

Randunele pe sârmă

Veselul nostru Parlament s-a mai pricopsit cu niste vietuitoare. Sub cupola, la balcoane, un grup de randunele gurese, rosii si galbene, au ciripit cu portavocea, taind elanul legislativ firav al putinilor parlamentari ai puteri, mereu aflati la limita cvorumului.

Insirate pe sarma, randunelele au cirpit vesele: am semnat condica, stam in sala, deci luam indemnizatia. Na, sa nu mai zica nimeni ca luam leafa degeaba. Avem si activitate!

In your face, contribuabilule! Noi, USL, oricum nu prea avem treaba cu tine, ala care muncesti si platesti taxe. Favoritii nostri sunt cei care stau la coada la ajutor social. Pentru ei punga noastra de zahar e pretiosa. Ei tin cu grija galeata branduita pe care le-o dam. Ii mai mangaiem nitel pe cap si pe pensionari, le promitem, ca doar nu dam de la noi, ca mai marim o pensie. Niste bomboane de alegatori!

Vi l-am prezenta cu placere si pe starul nostru, Senatorul Zorro, pardon Zero, recordman absolut: nici un vot! Dar ori e prea de dimineata, ori e prea tarziu, ghinion, niciodata nu sunt sedintele astea la ora portrivita.Este o malversatiune a Puterii.

Si, uite-asa, cip-cirip, ziua trece, leafa merge, noi cu drag reprezentam electoratul.

Nu-ti vine sa le canti, asa, duios, „pasarica, muta-ti cuibul si te du”? Si, zau, nu te mai arata la toamna pe liste, randunel! Ia-ti stolul si migreaza. In lumea reala, in lumea unde orice ban e castigat cu munca, cu framantare, cu truda. Sigur, daca nu cumva mai nimereste cate unul si in colivie.

22 de ani fara raspuns

Daca Romania ar fi fost un copil nou-nascut in decembrie 1989, prin aprilie, cand se desprimavara, nasul lui l-ar fi luat in brate si l-ar fi dus la biserica sa-l crestineze. Dupa obicei, parintele ar fi intrebat acel nas”te lepezi de satana”?

In lumea reala, prin aprilie 1990, Piata Universitatii din Bucuresti transmitea lumii intregi mesajul ca lepadarea de comunisti si securisti nu s-a produs. Ca randul doi al nomenclaturii ceausiste s-a asezat la carma, imbracand hainute noi si democrate, dar ca de sub pulpane ii iese un varf de coada rosie.

Au trecut de atunci 22 de ani. Fraza rostita raspicat de presedintele Romaniei „Regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal,” n-a avut putere de a exorciza raul.

Parintele se uita intrebator. Dupa 22 de ani, Legea Lustratiei inca nu este votata. Nasul, incurcat, si impovarat de tara care a crescut mare si cu rele naravuri, nu poate raspunde „m-am lepadat de Stana”.

Nota: Dedic aceste randuri lui Teodor Maries, care s-a luptat 90 de zile, facand greva foamei, pentru ca Legea Lustratiei sa fie adoptata de Parlamentul Romaniei.

Apel umanitar

Un baietel de 3 luni, care s-a nascut cu o malformatie congenitala a inimii, este programat la operatie in Germania pe 3 martie. Din fericire, costurile operatiei/tratamentului, vor fi acoperite de CAS prin aprobarea formularului E112, aprobare sosita abia ieri 15.02.2012. Familia a cheltuit toate rezervele sale financiare in cele 3 luni in care a alergat incoace si incolo pentru analize si aprobari. Suma care-i este necesara mamei pentru a se deplasa cu avionul si a se intretine acolo pe timpul internarii copilului nu este mare: 2000 de euro. Dar pentru ei este o suma imensa si imposibil de strans in doar doua saptamani.
Mama baietelului, Coman Manuela Lorena, este profesoara de religie in comuna Teisani, judetul Prahova. Pentru a strange acesti bani, s-a deschis la BCR
contul RON: RO09 RNCB 0318 0867 1755 0001
Titular: Coman Manuela Lorena
Orice suma, cat de mica, este binevenita si un dar pentru o familie aflata in mare cumpana. Dati, in masura posibilului mai departe. Cunosc personal familia si situatia respectiva.
Va multumesc,

„De la 9 la 5”, varianta românească

Gata, s-a dat militaria jos din pod, pare sa zica proaspatul prim-ministru. Degajat un pic de sub nameti, a luat taurul de coarne si a dat de pamant cu programul ministerelor: „Asculta comanda la mine: de la 8 la 16 toata lumea”.

Ca si contribuabil te miri ca o chestie de bun simt ca asta, adica un program corelat intre institutiile centrale ale statului, n-a existat pana acum. Dupa care iti amintesti ca ai vazut in cariera ta destui manageri neinspirati, care atunci cand lucrurile nu mergeau bine in firma, primul lucru pe care-l faceau era sa inaspreasca „orarul”, urmarind cu ochi de vultur intrarile si iesirile angajatilor. Nu o analiza pe vanzari, pe productie, pe concurenta: condica. Si adesea „cauza” este managerul insusi.

Pentru lipsa de inspiratie in decizi, pentru ezitari sau pariuri pe cai morti si, de multe ori, pe alegerea gresita a propriilor colaboratori: avansarea lingusitorilor si ignorarea eficientilor.

„Condica” este doar un mod de a le arata „pisica” angajatilor. Dar nu va scoate din schema pilosii, nepriceputii si franarii. Nu-i va rasplati pe aceia care pun minte, suflet si inspiratie si rezolva intr-un minut ce altii se chinuie in 3 zile. Nu le va scurta programul zi-lumina celor coplesiti de treburi, dar le va mai da motiv de carcoteala acelor angajati carora 8 ore de facut nimica li se par oricum lung. Nu va aduce decat o palida multumire contribuabilului, acrit de lupra cu birocratia sistemului: „bine le  face, macar sa le frece si lor cineva ridichea”.

Ce carcotas, veti spune, omul n-a facut decat sa sincronizeze niste programe. Corect, dar este doar o cireasa stinghera, fara tort, si am mari indoieli ca masura asta va da un extraordinar avant in ministerele Romaniei. Cand aceasta cireasa se va fi asezat pe un tort de restructurari facute cu cap, asezonat cu o reducere a numarului de birouri, servicii si alte anexe, pudrat cu o sita care sa cearna armatele de consilieri care nici ei nu stiu ce consiliaza, si ornat cu oamenii competenti si nu cu oamenii cu carnet de partid atunci, da, voi zice ca, uite, mai, MRU s-a apucat sa faca ordine in galantarul administratiei.

Pana atunci, asteptand ispravile demne de lauda, sa ne amintim de celebrul film din 1980, „De la 9 la 5”,  o minunata ilustrare a faptului ca eficienta nu vine de la strictetea programului, ci de la activitatea angajatilor.

De la Tratatul de guvernanţă, la guvernanta filipineză

Profitând de faptul că Victor Ponta a trecut Atlanticul să dea mâna cu diverşi demnitari de rangul doi ai SUA, Ion Iliescu şi Adrian Năstase au prins astăzi microfonul şi au tunat şi fulgerat împotriva liderilor coaliţiei de guvernare, care au semnat la Palatul Parlamentului, Protocolul politic referitor la ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

Ce este acest bau-bau de Tratat? O pereche de hăţuri, pe care ţările semnatare şi le pun de bună voie, pentru a se asigura că nici un guvernant viitor nu va mai adopta bugete fanteziste, în care să se cheltuiască fără grijă pe seama generaţiilor viitoare.

De ce? Să nu cautam raspunsul prea departe în Europa. Să ne uităm in bătătura noastră înzăpezită. Nu cu mulţi ani în urmă, de voie sau de nevoie, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, au fost împinşi de opinia publică să ducă România pe drumul către Uniunea Europeană. Până şi euro-scepticii au căzut atunci de acord că intrarea României în UE va impune guvernelor de la Bucureşti, de orice culoare vor fi ele, o anumită conduită şi adoptarea unor legi care să şteargă şi ultimele rămăşiţe comunistoide din societate. Până şi justiţia, cu toată frământarea şi opoziţia din sistem, a fost nevoită să îsi schimbe atitudinea.

Tratatul de Guvernanţă este doar un upgrade la toate acestea. Pentru că, între timp, lumea şi-a dat seama că imposibilul există şi bate la uşă: şi ţările pot da faliment. Ca garanţiile suverane ale unui stat sunt la fel de solide ca ale lui Nea Gica SRL. Socialiştii noştri, prin vocile domnilor Iliescu şi Năstase, se arată oripilaţi de „cedarea de suveranitate”.

Le este teamă că s-au lins pe bot de mita electorală, veţi zice. Nu vă bucuraţi, nu este chiar aşa. De dragul voturilor de astăzi, vor sacrifica fără milă investiţiile de mâine. Mormăind şi înjurând în bărbi se vor ţine de deficit, de Tratat, de tot ce trebuie, dar asta nu-i va împiedica să continue plânsul ipocrit pe umărul „nevoiaşilor”, mărind birurile de pe spinarea celor care lucrează. Este ca atunci când domul Ponta se vaită că a crescut rata şomajului, dar angajează pentru odrasla propie o guvernantă filipineză.

Nici un Tratat, de guvernanţă sau de alt fel, nu poate apăra un stat de ipocrizia populistă a propriilor conducători. Singurul mijloc eficient cunoscut până astăzi este  ştampila de vot.

Marea înduioşare naţională

Daca te uiti, sau asculti stirile mai mult de vreo 2 ore, in mod sigur trebuie sa treci pe anti-depresive.

Ai senzatia ca Romania este o tara plina de babute singure si neajutorate, ingropate in zapada, ramase fara lemne si muritoare de foame. Sigur ca astfel de cazuri exista cu duiumul. Operatiunea TV pe care o vom numi generic „marea induiosare nationala”, face din montaje iscusite si muzici tragice un joc de imagine in propriul folos: uite cate alimente strangem noi, cata generozitate. Trebuie si pături, manusi, caciuli. Zici ca zapada le-a sters oamenilor de pe fata pamantului casa cu totul, mai rau decat la inundatii.

Nu cred ca toti batranii si bolnavii Romaniei sunt singuri pe lume. Babutele aratate insistent de televiziuni sunt si ele, majoritatea, mamele, bunicile sau matusile cuiva. Pana sa ajunga primarele, prefectul sau ministrul la ele, nu era mai normal sa ajunga o ruda? Eventual nepotul ala care si-a luat masina pe bucata de pamant vanduta de mamare? Sau fii crescuti si dati la scoala de tataie ala singur si pierdut in nameti?

De cand trebuie sa inlocuiasca Statul spiritul de clan? Apartenenta la familie inseamna doar sa pleci cu traistele pline de legume si fructe de la rudele de la tara?  Poate veni Basescu insusi incarcat precum Mos Craciun la oricare din batranii astia. Dar mai pretioasa va fi painea goala adusa de un nepot, care a mers cativa kilometri prin nameti si care va intra pe usa zicand: „Saru’mana, mamaie, am venit sa vad ce mai faci.”

De buna seama, ghinion, ninge in an electoral

De buna seama, Statul nu e Superman. De buna seama, nu te poti pune cu urgia. De buna seama, Guvernul ar putea sa puna niste bice administrative si pe prefecti si pe presedintii de consilii judetene care se cearta la televizor, dar nu stiu exact ce localitati mai au ingropate sub zapada. De buna seama, nu se va intampla asta. E an electoral, ce Dumnezeu?

De buna seama, pe masa fiecarui primar ar fi trebui sa existe o lista cu prioritati. Batranii singuri, bolnavii si femeile gravide insirati pe o foaie de hartie.  Cu nume prenume si adresa. Pentru Guvern oamenii dintr-un sat pierdut in nameti sunt o statistica. Pentru primar sunt obstea care l-a pus in fruntea ei. Si in partea cealalta a mesei sa stea lista cu asistatii social. Aia, buni-zdraveni, care fac coada lunar la casieria primariei. Care, zice legea, sunt datori cu niste ore de munca in comunitate. E atat de greu sa te organizezi si sa-i pui la munca? De buna seama, nu se va intampla asta. E an electoral, ce Dumnezeu?

De buna seama ca in marile orase Primaria este si ea inzapezita. De buna seama, toate intrarile in blocuri ar trebui sa fie tapetate de avertismente catre asociatiile de locatari: nu curatati, maine vine amenda. De buna seama, nu se va intampla asta. E an electoral, ce Dumnezeu?

De buna seama, pana in iunie, o parte din toate ezitarile, stangaciile, prostiile administratiilor locale si judetene vor fi uitate. Ce nu s-a uitat se va compensa cu alte pungi de zahar si sticle de ulei. Romanii se vor bucura ca iar „se da ceva gratis”, dar vor vota cu cei care fac treaba. De buna seama, nu se va intampla asta. Suntem in Romania, ce Dumnezeu?

De buna seama.

Apa Sambetei

Povestea incepe asa: o duduca aproape isterizata, cocotzata pe un morman de zapada cat casa, zice cu foc in microfon: „oamenii nu mai au nici apa de baut, fantana este acoperita de zapada, instalatia este ingetata, sunt intr-o situatie ingrozitoare”. Pe alt canal, un Rambo al televiziunii, saltat pe un namete, zice si el cu vorbele lui despre drama oamenilor insetati din tinuturile acoperite de zapada.

Serios, don’soara? Esti sigur, domnule? Care mai aveti pe acasa o geografie de-a patra? Ce e domnule zapada aia? Nu cumva e apa? Tone si tone de apa pe care puteti merge pentru ca e inghetata si atat? Nu fac teoria aia grea a potabilitatii, ca s-ar putea sa piarda la pariul asta multe retele de distributie din marile orase. Zic doar atat: nu poti tipa dupa apa cand stai pe o mare de zapada ca si cum ai sta in Sahara. Intr-o cratita pusa pe soba, zapada aia se transforma, ce miracol, in apa. Daca ai dubii asupra calitatii ei, ajunge s-o dai in fiert si gata.

Am auzit prea multe gogomanii la televizor ca sa ma mai mire ceva, dar cand am vazut baxuri de apa aduse cu helicopterul si cu camioanele armatei in satele inzapezite, am inceput sa ma intreb daca Statul are mai multa minte decat reporterii frenetici ai televiziunilor. Si daca e prost, de ce pe banii nostri?

Sigur, pe acolo prin comandamentele ISU, vor fi fiind veterani ai „inundatiilor”, care au actionat din rutina. Atunci, intr-adevar era apa cata Dunarea, dar numai potabila nu se putea numi. Si cand ai casa luata de ape nici nu prea mai ai pe ce s-o fierbi. E normal sa-ti aduca primarul, prefectul, guvernul, oricine, apa de baut.

Iarna, la -20 grade, in camioanele cu prelata ale armatei, le duci oamenilor ceea ce au si ei din belsug: apa inghetzata. Macar s-o fi pus-o in forme d-alea de frigider si sa fi atasat cate o sticla de whisky.. Trecea poporul iarna mai cu veselie. Altfel, bani pe Apa Sambetei.