Marea înduioşare naţională

Daca te uiti, sau asculti stirile mai mult de vreo 2 ore, in mod sigur trebuie sa treci pe anti-depresive.

Ai senzatia ca Romania este o tara plina de babute singure si neajutorate, ingropate in zapada, ramase fara lemne si muritoare de foame. Sigur ca astfel de cazuri exista cu duiumul. Operatiunea TV pe care o vom numi generic „marea induiosare nationala”, face din montaje iscusite si muzici tragice un joc de imagine in propriul folos: uite cate alimente strangem noi, cata generozitate. Trebuie si pături, manusi, caciuli. Zici ca zapada le-a sters oamenilor de pe fata pamantului casa cu totul, mai rau decat la inundatii.

Nu cred ca toti batranii si bolnavii Romaniei sunt singuri pe lume. Babutele aratate insistent de televiziuni sunt si ele, majoritatea, mamele, bunicile sau matusile cuiva. Pana sa ajunga primarele, prefectul sau ministrul la ele, nu era mai normal sa ajunga o ruda? Eventual nepotul ala care si-a luat masina pe bucata de pamant vanduta de mamare? Sau fii crescuti si dati la scoala de tataie ala singur si pierdut in nameti?

De cand trebuie sa inlocuiasca Statul spiritul de clan? Apartenenta la familie inseamna doar sa pleci cu traistele pline de legume si fructe de la rudele de la tara?  Poate veni Basescu insusi incarcat precum Mos Craciun la oricare din batranii astia. Dar mai pretioasa va fi painea goala adusa de un nepot, care a mers cativa kilometri prin nameti si care va intra pe usa zicand: „Saru’mana, mamaie, am venit sa vad ce mai faci.”