Nu-l aşteptaţi pe Omul Providenţial. Ne trebuie ditamai Miracolul!

Motto: „Estragon: Sunt obosit. Să plecăm.

           Vladimir: Nu se poate.

E: De ce?

V: Îl aşteptăm pe Godot.

E. Adevărat. Atunci ce facem?

           V: Nu e nimic de făcut.” (Aşteptându-l pe Godot, Samuel Beckett)

Este ca în cele două personaje îl vedeţi pe alegătorul român? Acela, din jumătatea aia de populaţie care declară că nu merge la vot? Care jumatate s-ar putea anul ăsta să fie mult mai mare decât aia care merge şi dă cu ştampila?

Dar la fel de bine putem vedea şi doi comentatori politici. Care aşteaptă un Godot călare pe cal alb, personajul providenţial care va scoate România din mlaştina morală, o va democratiza şi civiliza pe repede-înainte.

Tipul ăsta, providenţial-cool-beton-superman-jedi-master-gandalf-the-white, n-ar trebui sa aiba o sabie, ci o ditamai bagheta magică. Ce baghetă magica, frate? Un stâlp de telegraf magic! Căci fulgerul lui Zeus nu i-ar ajunge!

Gata, m-aţi prins. M-am dat în fapt. Zeus, ha? Deci te gândeşti la Traian Băsescu. Tipul ala cu ţepele, cu reformarea statului, cu „go Planet”, pardon, „go DNA”, cu Referendumul, cu schimbarea Constituţiei.

Şi, i-a ajuns, vă intreb, fulgerul lui Zeus?  Păi nu i-a ajuns, că era sub-alimentat cu tensiune. „Electricienii” de toate culorile de la Parlament au tăiat firele. Ioc vot! Cu o scânteie nu pui pe jar toată şandramaua.  Opt milioane de voturi pentru Referendum? Şi ce dacă? Nouă şi aşa de-abia ne-ajung scaunele astea 475, voi vreţi să le reduceţi la 300? Lasă că vă tăiem noi curentul de opinie. Fâââââââââssssss. Gata!

Aşadar, analiştii noştri de la marginea drumului, au tras concluzia că ce n-a reuşit în aproape 8 ani, lui Zeus îi va fi al naibi de greu să reuşească în următorii şi ultimii doi. Şi  au purces în căutarea unui nou Zeus, mai tânăr şi cu drept la două mandate. Şi, din câte aud pe la televizor, l-au găsit în persoana lui Mihai Răzvan Ungureanu,  Câtă presiune pe noul premier! Câte sfaturi, câte scenarii: fă-ţi partid, rupe de la ăia, rupe de la ăilalţi, dă cu pumnul în masă, fă şi dregi. Jocuri de salon şi de strategie, pe care ar fi invidioşi producătorii de jocuri pe calculator.

Şi, întreb,  vorba lui Marin Preda de astă dată:  pe ce te bazezi?

Nu  ar avea şi MRU acelaşi material parlamentar? Prim-ministru sau Preşedinte, whatever, dacă n-ai voturi în Parlament n-ai nimic. Dacă n-ai sprijin în coaliţia de la guvernare n-ai nimic. Chiar dacă ai voturi, legitimitate, simpatie, analişti entuziaşti de partea ta, fără parlamentari n-ai nimic. Să vă spună Zeus!

Să mergem, dară, la alegeri!

Moartea lentă a speranţelor reformatoare i-a îndepartat pe oameni de politică pentru că s-au amestecat culorile, partidele, parlamentarilor li s-a piedut urma: care şi de la ce partid mai este?

Foametea din rândul activelor de partid, că lui Zeus i-a mai reuşit câte o lovitură ici şi colo, în conductele de finanţare, a demobilizat trupele, că, deh, prinţipurile trec prin stomac. Lăsaţi de capul lor, alegătorii s-au mai dat un pas în spate.

Boala generalizată, ce pare fără leac, din Justiţie, blândă cu cei puternici şi cu corupţii din propriile-i structuri, le-a taiat elanul până şi celor mai optimişti.

Războiul din partide şi dintre partide, care a scos la iveală micimea caracterelor, lipsa oricăror convingeri şi doar dorinţa de parvenire a  personajelor politice, a  instalat lehamitea fără margini în rândul electoratului.

Moartea, Foametea, Boala şi Războiul sunt cei patru Cavaleri ai unei Apocalipse electorale, căci asta înseamnă participarea a mai puţin de jumătate dintre alegători la vot. Cu aceiaşi corupţi-condamnaţi cu suspendare aliniaţi la start. Care se vor alege între ei. Cu sacoşa, cu autobuzul, cu “au furat mai mult decât noi”.

Nu poţi cere unui singur personaj, fie el şi providenţial, să  Învie speranţa în normalitate, să  Hrănească entuziasmul, să Vindece bolile cronice ale justiţiei şi să facă Pace într-o societate divizată de interesele mari şi mărunte ale politicienilor.

Îţi trebuie un ditamai Miracolul!

Şi ca să se realizeze un astfel de miracol nu trebuie doar să crezi în el!

Trebuie să combaţi Moartea clinică a societăţii cu Învierea propriei tale speranţe.

Trebuie să-ţi astâmperi Foamea de dreptate Hrănindu-ţi  spiritul civic.

Trebuie să-ţi alungi Boala  fatalismului cu Medicamentul tonic al  entuziasmului.

Trebuie să învingi în propriul tău Război cu lehamitea, spunându-ţi că vei face Pace cu tine însuţi dacă ştii că n-ai stat cu mâinile în sân.

Ne trebuie vreo 16 milioane de miracole, câte unul pentru fiecare alegător.

Publicitate

Schimbarea ciorapilor intre trupetii politicii romanesti

Ce mai vaiet, ce mai zbucium, au tremurat tranzistorii si circuitele integrate ieri in toate televizoarele. Internetul s-a facut si el frunza verde de pelin. A mai plecat un politician dintr-o parte in alta. Mai conteaza cum il cheama? Mai conteaza de unde a plecat si incotro o ia? Mai tine minte cineva al catelea este?

Hai, sa ridice piatra pe care scrie ‘tradator” partidul care n-are traseisti d-astia in randurile lui! Partidul care nu creaza oportun un nou post de vice-presedinte, responsabil cu efectul razelor de luna asupra pantofilor cu talpa de crep, ca noul-venit sa se simta bagat in seama. Ciugulit la orgoliu.

Conteaza aceste partide primitoare de „azilanti politici” ca noua achizitie va trage dupa ea si electoratul? Poate ca la primari mai merge, omul gospodar va fi urmat de locuitori, ca nu partidul din care facea parte l-a facut gospodar si sa speram ca nici partidul cel nou nu-l va strica.

Dar la parlamentari, unde votul este politic, cum mai vine asta? Lasa doctrina, prea putini mai voteaza doctrine astazi, ca s-au amestecat de nu mai stii care-i dreapta si care-i stanga. Dar cand ti-ai luat voturile tipand din rarunchi „Jos Cutare”, cum dracu le explici alora de-au pus stampila pe tine ca acel Cutare este acum o finete de baiat? O bomboana numai buna de pus pe coliva moralei din politica si a obrazului tau gros?

Si te miri ca „aia” nu mai vin la vot?  Te intrebi de ce faci eforturi sa mai gasesti membri de partid?  Ca la sedinte va adunati doar voi, aia care ati prins niscai scaune de sefi? Ca sa centrati si sa dati cu capul tot voi? Te apuca lehamitea cand pregatesti pungile electorale, ca „ingratii” astia de alegatori nu mai ies gratis din casa? Te doare capul cand numeri autobuzele tale, estimand cate autobuze vor pune in miscare adversarii? Pai cum sa nu stii estimarea? Pana ieri ai fost la ei in batatura, si chiar daca nu erai tu, mai sunt 3-4 prin partid care au fost. Pe unii ii poti folosi drept biblioteca, baza de date de tactici electorale, ca au trecut prin mai mult de doua partide. Sunt o comoara de intelepciune.

Asta intelegeti voi prin reformarea/curatirea clasei politice? Faceti la fel ca o „cisma” de caprar de pe vremuri, care-si batea joc de trupeti, permitandu-le sa-si schimbe ciorapii. Intre ei.

Domnilor, sunteti irecuperabili. Clasa asta politica trebuie inlocuita din radacina. Pentru ca este alcatuita din traseisti si din cei care-i primesc cu bratele deschise pe tradatori, clamand ca urasc tradarea. Cel mai cinstit ar fi sa-l proclamati pe domnul Prigoana presedintele tuturor partidelor politice. Macar omul a facut o afacere din ridicarea gunoaielor si reciclarea materialelor. In loc de sedii sa va dea cate un tomberon la fiecare.

Hotia si topul de hartie de turnesol

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a publicat un stiudiu ale carui argumentatii si exemple sunt ca o hartie de turnesol pentru detectarea  hotiei, risipei si batjocurii statului, prin ai sai politicieni si functionari, la adresa banului public.

Vom lua dintre aceste exemple cel mai banal dintre articolele pe care un om, o firma privata ori un stat le pot cumpara: topul de hartie, de scris, de copiat sau de imprimanta, un A4 banal, care se gaseste in librarii si in supermarket, pe toate drumurile.

„Primăria Galați plătește aproape dublu hârtia, fata de Ministerul de Interne (13 lei/top, fata de 7.58 lei/top” zice studiul IPP. Iar eu, cetateanul, il iau de la supermarket din raft cu 9,99 lei, daca nu e in promotie.

Sa lasam un pic statul si sa vedem ce-ar face un privat la el in firma. Sa zicem ca sunt patron la o societate de distributie si am depozite in toata Romania. Vine contabilul la mine cu rapoartele de cheltuieli administrative. Si ma uit pe ele, sa vedem cam despre ce e vorba. Hartie, hmmmm, filiala din Bucuresti a dat 8 lei pe top. Aia de la Arad 10 si Galatiul a spart banca dand 13. Imi creste tensiunea, ma enervez, pun mana pe telefon si-l sun pe ala de la Galati si-l anunt sec ca isi bate joc de banii mei, asa ca-l paste o penalizare. Nici pe ala din Arad nu-l iert, isi ia o mustruluiala. Renunt sa ma mai uit pe statistica, si-l anunt pe contabil ca s-a terminat cu poezia in achizitii. Sa caute el cele mai bune oferte, sa le centralizeze si sa cumpere de la ala care e capabil sa-mi livreze in toate punctele mele de lucru la cel mai bun pret.

Dar asta sunt eu. Patronul care sta cu ochi de vultur pe banii lui. Statului i se cam rupe. Justitiei in multe cazuri i se cam falfaie. Dar n-ar trebui sa ii fie indiferent contribuabilului. Pentru ca risipa, hotia, neglijenta au o singura tinta: taxele si impozitele platite de el. Ochiul stapanului ingrasa vita. Putem face comitete si comisii, corpuri de control peste corpuri de control, de balet, de ce vrem noi. Ne vom intreba mereu cine-i controleaza pe controlori? Raspunsul este simplu: statul sa fie obligat sa publice toate cheltuielile, rapid, la leu, iar contribuabilii isi vor face timp sa le controleze. Isi vor forma si deprinderi si asociatii sa faca asta: primarie cu primarie, judet cu judet, minister cu minister, sub ochiul public.

Sa adaugam ca pe langa topurile de hartie, care-s un produs foarte standardizat, mai exista milioane de alte articole pe care le cumpara statul. Mai sunt servicii si lucrari. Eheeeee, un tronson de autostrada este facut din miliarde de „topuri de hartie” si acolo standardizarea este doar un vis. Pentru ca escavatia, de pilda, depinde de tipul solului in care o faci, pentru ca piatra poate avea acelasi pret de balastiera, dar va depinde mereu de costurile de transport de la sursa pana la punerea in opera samd… Si da, desigur, minunatele contracte aditionale Cand contribuabilul va intelege ca din aceiasi bani putea avea o gradinita in cartier cu un numar dublu de clase, ori o strada asfaltata cap-coada, nu numai peticita, sa vedem cine va mai semna aditionale fara numar.

Or fi ei unii functionari miserupisti, altii nepriceputi, iar unii hoti de-a binelea, dar si noi ii ajutam din rasputeri. Cu indiferenta, cu lipsa de implicare. L-o fi intrebat cineva pe domnul primar din Galati daca hartia lui era cumva aurita? Nu Curtea de Conturi. Un cetatean. Sau doi, sau trei…

http://www.ipp.ro/pagini/transparen355a-eficacitatea-351i-.php

Pe cine intereseaza politica? Pe noi toti!

Soare in parcul Drumul Taberei, parinti, copii, vata de zahar care se intrece in a cuceri simtul olfactiv cu masinaria de facut floricele. Forfota de sambata dimineata cand primavara a scos ghioceii din pamant si a umflat mugurii. Imi imbrac „platosa”  pe care scrie „Eu vreau alta clasa politica”.

Stiu deja din experienta ca „echipamentul” atrage privirile. Un bunic opreste caruciorul in care isi plimba nepotica. Silabiseste: „Alta clasa politica…. hmmm, pai se lasa astia de-acum de ciolan?”. „Nu se lasa, domnule, ii raspund. Trebuie creata o alternativa. Cu  oameni noi,”  Facem rapid un scurt istoric al celor 22 de ani de la Revolutie. Cadem de acord ca accesul la putere e un test de foc pentru caracter. Ca puterea corupe. Si ca nu exista progres fara competitie.Ca orice partid trebuie sa isi urmareasca, el intai de toate, cu ochi de vultur „alesii”, sa nu cada in „pacat”. Semneaza si conchide: „Daca s-ar fura mai putin, ar ramane bani si pentru altele”.

Mergem mai departe. Banca dupa banca, alee dupa alee. „Nu ma intereseza politica”, imi zice o domnisoara in timp ce isi potriveste rolele in picioare. „Ba eu cred ca da”, ii raspund. Ma priveste intrigata. „Cum asa”? Lucreaza, plateste taxe si impozite. Nu, de buna seama ca nu stie ce face statul cu banii. Sigur ca i-ar placea sa stie. Si sa aiba un cuvant de spus in felul in care societatea se organizeaza. Normal ca politicienii decid asta. „Dar ce putem noi sa facem”, ma intreaba oarecum resemnata. „Sa va faceti auzit glasul, sa va implicati”. Toata lumea face politica, chiar si atunci cand spune ca nu face. Pentru ca  deleaga pe altul sa voteze pentru el, sa decida pentru el. Semnatura, mail, telefon: „Sa ma sunati cand va mai intalniti, vreau si eu sa particip”.

Sahistii parcului uita repede piesele cand ma apropii de ei. Oricum jocul e doar un pretext. I-am auzit de departe ca dezbat politica zilei. In contradictoriu. Le povestesc ca vrem sa facem un nou partid, Noua Republica. „Alte partide? Partidele astea au facut numai rau!. Toti se duc sa se imbogateasca, sa fure pentru ei si neamul lor!”, mi-o taie din scurt unul dintre ei. „Doar dictatura militara mai rezolva ceva in tara asta”, il sprijina partenerul de joc.  Ii spun ca nu de mult au fost condamnati si niste domni cu multe stele pe umeri. Pentru coruptie. Si niste parlamentari, la pachet cu niste judecatori de la Inalta Curte. „Niste hoti, fura de rup, dupa care ne arata buzunarele goale si ne zic ca nu-s bani de medicamente, de pensii, de scoli.”, zic aproape in cor. „Trebuie altii noi”, zice domnul care pleda pentru dictatura militara. De aici incolo a fost usor sa le explic cine suntem si ce vrem sa facem.

N-am intalnit, de cand merg pe strazile Romaniei adunand semnaturi pentru Noua Republica, un om care sa spuna ca este multumit de actualul sistem politic, de partide, de justitie, de tot, in general. Majoritatea da din umeri a neputinta. Pare ca totul este batut in cuie pentru eternitate. Dupa cateva minute de discutie realizeaza insa ca se poate schimba ceva cata vreme alegatorii nu se resemneaza si isi maresc exigenta. Ca tacerea alegatorilor i-a lasat pe demnitari sa faca averi nemuncite, sa propuna pe liste sau la uninominal personaje deja certate cu legea. Si ca sta in puterea lor, a cetatenilor, sa schimbe asta. Si ca indiferent de partidul care-l recomanda, un corupt este un corupt si nu mai are ce cauta in viata publica.

Mergem mai departe. Ca semneaza sau nu, fiecare om cu care vorbesti conteaza pentru ca incepe sa-si puna intrebari despre modul in care el insusi participa si contribuie la sistemul democratic. Cetatenia activa inseamna participare si nu resemnare.

 

OanaAlmasan

Articol publicat pe Contributors.ro .

Ni s-au născut cetățenii. S-ar putea să fie doar o impresie personală, dar cred că în România chiar a început să se simtă presiunea cetățenilor asupra sistemului. Poate că, așa cum îmi tot spun prieteni dragi, eu văd lumea mult prea optimist. Dar poate că am (încă o dată!) dreptate: cetățenii activi au apărut. Oameni care nu se mai lasă manipulați, care pun și își pun întrebări, care vor să înțeleagă, să ajute și să se asigure că părerea lor contează. Oameni simpli, oameni din afara sistemului, dar care luptă cu sistemul zi de zi. Oameni care vor să pună umărul, vor să muncească, să dezbată argumentat, să creeze și să ofere României viitorul pe care-l merită. Da, sunt convinsă că acești cetățeni s-au născut. Încep să se facă auziți. Dar sistemul și-a pregătit de mult contraatacul: împachetate frumos în forme zornăitoare, dar goale de…

Vezi articolul original 1.357 de cuvinte mai mult

Imperiul roşu contraatacă

Mi-am incasat primul apelativ de „legionar” in 1990 de la comunistul  Ion Iliescu, la pachet cu alt apelativ, care a devenit in scurt timp o virtute: „golan”. Eram unul dintre „locatarii” zilnici ai Pietei Universitatii si incercam prin articole in „Baricada” sa sparg embargoul mediatic impus de FSN asupra manifestatiei.

Nici nu m-am infuriat, la vremea aceea, de apelativul aruncat, printre multe alte vorbe veninoase, de tovarasul Iliescu. Stiam de la parintii mei si de la bunici, ca, deh, nu scria asta in cartile de istorie dupa care invatasem, ca in anii ’50, daca erai incomod regimului, daca nu reuseau sa-ti gaseasca nimic-nimic in biografie, iti bagau repde o „simpatie legionara” in dosar si dus erai la Canal sau la alte institutii de reeducare.  In Ion Iliescu  s-au trezit rapid reflexele acelor vremuri si politica stalinista a denigrarii fara acoperire a dat roade. Minerii au venit intr-un suflet, la chemarea Tatucului sa lichideze cuiburile de „legionari” care amenintau prin cantece instalarea la carma si resursele Romaniei a comunistilor de rangul doi.

Au trecut 22 de ani de atunci. Sunt in Romania anului 2012, membra UE, membra NATO si cu acces la internet. Deschid un link din situl miscarii Noua Republica. O inregistrare a emisiunii lui Robert Turcescu de acum cateva zile, pe B1TV. Un dialog aprins, intre politicieni, despre stanga si dreapta, un scurt duel intre republicanul MIhail Neamtu si senatorul Georgica Severin. Si, deodata, Georgica Severin imi straga ritos: „Dumneavoastra sunteti o dreapta post-legionara”. Stooooop!  Banda inapoi! Poate mi s-a parut. Nimic, implacabil, Severin repeta „dreapta post-legionara”.

Ma uit in jur. Toate par normale. Laptopul, televizorul pe canalul Discovery, telefonul mobil la indemana. Deci n-am trecut prin tunelul timpului. Sunt in 2012. Din ce bezna istoriei a iesit, mai, Severin asta, care ma face si el „legionar”? Asmut Google pe el. E nascut in 1960, deci in anii ’50 nu era nici in scrisori.  E profesor de istorie, deci ar trebui sa aiba proprietatea termenilor. Aha, stai ca-i bine, incep sa ma linistesc, e un traseist, ca atatia altii, ales pedelist si convertit pesedist. Deci a dat mana, macar de cateva ori, cu Ion Iliescu. Au respirat acelasi aer. De ce nu te speli pe maini, mai, Georgica? Tu nu stiai ca stalinismul, dejismul si comunismul sunt contagioase?

Cu nen’tu Iliescu ne-am lamurit. Este incurabil comunist, democratia si pluralismul ii dau migrene. Dar matale? Ce i-oi fi invatat pe elevii aia de liceul din Campina, intre 1984 si 1989, cat le-ai fost profesor de istorie?  Ca oricui te deranjeaza e suficient sa-i tragi o eticheta stalinista, s-o repeti ca un papagal pana o crezi si tu, si l-ai ‘rezolvat”?

As fi putut sa scriu cele de mai sus mai pompos: „… incapacitatea organica de a comunica, inlocuita de aroganta si suficienta, promovarea non-valorilor, pervertirea sistemului de valori din societate….”, dar, vai, asta e un citat din insusi Georgica Severin. Cand a sarit dintr-o luntre de partid in alta. Nu ma intereseaza de unde a plecat, dar se pare ca destinatia finala i se potriveste bine. Ion Iliescu se poate mandri cu prozeliti. Imperiul rosu a supravietuit in „deep space” si e gata sa contraatace. Sa arunce cu invective staliniste in oricine vrea o clasa politica noua, in oricine vrea o noua Constitutie, in oricine vrea economie de piata adevarata, in oricine vrea reformarea statului desenat de Ion Iliescu.

http://www.youtube.com/watch?v=aRF5MdoCmcc&feature=player_embedded ,  minutul 2.08

http://www.evz.ro/detalii/stiri/mineriadele-anului-1990-democratia-sub-bate-898037.html

Hotarârea Senatului 68/2008

http://www.georgeseverin.com/

PSD: fericiti cei necondamnati si cinstiti, ei vor candida!

Evz-online ne da in editia de astazi urmatoarea stire: „Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a declarat ieri că senatorul Cătălin Voicu, judecat într-un dosar de trafic de influență, va fi susținut de PSD pentru un nou mandat. Senatorul PSD Cătălin Voicu este judecat pentru trafic de influență dupădupă ce a stat aproape un an jumătate în arest preventiv. În dosar au mai fost cercetați judecătorul de la ÎCCJ Florin Costiniu și oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic.”,

Am citit de vreo trei ori sa-mi dau seama daca e adevarat sau e o gluma. I-am dat bice lui Google sa vad daca s-a petrecut ceva spectaculos in proces si Voicu a fost prin miracol reabilitat.  Nici vorba. Ti se umple pagina de cele 22 de termene din dosar, de cele 16 luni petrecute in arest preventiv de inculpatul Voicu si de diverse marturii ale co-inculpatilor. Se asteapta expertize, alte termene si, in fine, totul e cum stiam.

Intre timp, senatorul Voicu continua sa fie senator, platit din bani publici, dar de asta data nu vine la lucrari pentru ca este in greva, nu in arest. Probabil sa i-a zambit de undeva o raza de soare, caci vede viitorul in roz: incepe lupta pentru un nou mandat. Si nu singur. Partidul este cu el, il sustine. Asa cum l-a sustinut si pe Bivolaru pana ce a fost trimis la inchisoare. Asa cum il sustine pe insusi Nastase, care a pierdut numarul termenelor si dosarelor. Sigur, el e (con)damnat deja, dar cu nadejdea in ultima instanta, la cei 5 judecatori.

Dupa care, da, desigur, un anume electorat, ingrat, se ia dupa  justitia incalecata de Dictator si ii crede vinovati. Se revolta ca mai au tupeu sa candideze.

Rusine, mah, prezumtia de nevinovatie ne va urmari si la parnaie! Ca ajungem noi la putere si le punem pielea-n bat procurorilor si judecatorilor astora! Asa ne-a promis domnu’ presedinte Ponta. Iar el a fost procuror, stie ce spune!