Zâzania

Zvonerul si raspandacul erau in perioada comunista un fel de Bula al Securitatii, care mai lansa cate o „duma” bine ticluita pe piata. Ca sa mai dea lumii cate ceva de clevetit, de discutat, doar-doar o uita de principalele probleme.

Mi-am adus aminte aseara de ei. Incercam, conversand cu un onorabil membru al NR din Iasi, cu care am avut bune relatii mereu, sa inteleg de ce era atat de pornit pe mine. Radacina supararii lui este un zvon pe care un „binevoitor” a avut  grija sa-l detoneze la Iasi. Conform acestuia, in mail-ul scris de Eddy acum mai biner de o saptamana, exista o referire la ieseni formulata asa: „moldovenii lăbari ai vaGINului”

In postarea anterioara, „Curs rapid de cum sa te lasi de politica in Noua republica”, am redat intregul continut al mali-ului, cenzurand doar niste nume si vreo doua cuvinte licentioase. Expresia mizerabila citata insa n-a existat niciodata. Acel mail se afla de atunci in posesia a o gramada de oameni. Domnul MIoc, membru GIL Timis, dar domiciliat in America si care i l-a trimis lui Neamtu, il are cu siguranta in varianta originala, ca si Andrei Vacaru. L-au primit asa cum a fost el scris, fara macar o litera schimbata, pentru ca nimanui nu-i trecea prin cap ce se va declansa de la acel mail privat.

Care esti, mah, zvoner si raspandac ignobil? Asa incerci sa stergi magaria pe care i-ati facut-o lui Eddy? Aplicand voi metodele Securitatii? Denigreaza, denigreaza, ca ceva tot va ramane? Incaiera-i cu zvonuri? Divide ed impera? Va trebuia sfanta indignare a moldovenilor si ati zis ca e rost sa-i porniti impotriva muntenilor?

Ce alte petarde d-astea ati mai lansat pentru a va acoperi faptele reprobabile la care nici astazi nu v-ati cerut macar cu juma’ de gura scuze?

Nu-l stiu pe zvoner, dar un lucru e sigur: nu e politician in devenire, e deja politruc.

Mi-e sila.

 

Numitorul necomun

Matematica este frumoasa pentru ca este exacta. Un exercitiu bine rezolvat va da in orice colt al lumii acelasi rezultat. Matematica a inventat aducerea fractiilor la un numitor comun pentru a putea face mai usor operatiile aritmetice.

Intre oameni, “numitorul comun” este acea persoana care strange langa ea prieteni, colegi, aliati. Operatia este intotdeauna Adunarea.

Se intampla insa ca “numitorul” sa vrea sa devina din “comun” numar prim sau “june prim”.

Incepe sa se ia foarte in serios si folosindu-si puterea sa numeasca in dreapta si-n stranga. Prieteni, fideli, admiratori.

Intre timp fractiile nu se mai pot aduna intre ele, incep operatiuni random de impartire si scadere.

“Intregul” da cu zecimale, procesorul scoate fum.

Blue screen.

Restart system or uninstall program?

 

PS: Numirile dau o putere relativa. Puterea reala o are acela care numeste.

Scrisoare deschisa catre MIhail Neamtu de la Radu Botezatu

Draga Mihai,
Aleg aceasta modalitate de a-ti adresa solicitarea de a lamuri in mod public una dintre cele mai importante  probleme care astazi privesc Noua Republica. Este vorba despre lipsa unei STRATEGII ORGANIZATIONALE.
Mi-am oferit disponibilitatea de a facilita organizarea unei sesiuni de strategie datorita experientei mele dobandite in cadrul companiilor in care am activat. Aceasta disponibilitate a fost exprimata atat in discutii private cat si in cadrul sedintelor Grupului de Initiativa Nationala la care am participat. Tocmai pentru ca este o chestiune discutata si in mod public am ales aceasta modalitate de a comunica.
Am explicat modalitatea in care se va desfasura, am aratat faptul ca, in urma acestei sesiuni de strategie, vom avea un set de obiective clare, cu responsabili,echipe  si termene de implementare, ca actiunile noastre vor trebui sa se supuna realizarii acestor obiective. In felul acesta am fi stat concentrati pe realizarea de actiuni care sa duca la indeplinirea acestor obiective.
Am subliniat faptul ca orice organizatie, pentru a-si atinge scopurile, are nevoie de o strategie care sa fie urmarita in fiecare zi in implementarea ei. Nici o actiune a unei organizatii nu poate fi facuta daca nu serveste scopului acelei organizatii. Pana acum, nu am auzit sa existe vreo organizatie care sa fi reusit in afara unei strategii.
Am deschis aceasta discutie pentru prima data in luna ianuarie intr-un e-mail trimis catre tine. Pot sa inteleg reticenta de la acel moment de a avansa in acest sens datorita faptului ca eram nou in organizatie. Am revenit pe parcursul lunilor februarie si martie cu aceeasi solicitare, exprimata in cadru privat si public. Ai afirmat ca avem nevoie de asa ceva, ca trebuie sa organizam cat mai repede etc. Cand a fost vorba sa facem ceva concret au aparut motivele pentru care nu putem sa organizam chiar atunci, ca trebuie sa mai amanam o saptamana, inca una si uite asa nu s-a mai intamplat nimic.
Datorita lipsei acestei strategii, iata cateva consecinte:
          Lipsa unui obiectiv asumat de intreaga organizatie de genul: ‘’la alegerile parlamentare NR va obtine x mandate’’
          Lipsa unui obiectiv de genul: ‘’pana la data de … NR va avea o strategie politica care sa duca la obtinerea numarului de mandate mentionat mai sus’’
          Lipsa unui obiectiv de genul: ‘’pana la data de …. NR va depune actele la tribunal pentru inregistrarea partidului’’
          Lipsa unui obiectiv de genul: ‘’pana la data de … vor fi stabilite rolul si responsabilitatile fiecarei functii din structura organizatiei’’
          Lipsa unui obiectiv de genul: ‘’pana la data de … pe site-ul NR va fi publicata lista TUTUROR veniturilor si a TUTUROR cheltuielilor de pana la momentul respectiv’’
          Lipsa unui obiectiv de genul: ‘’pe site-ul NR va fi publicata lunar/trimestrial lista veniturilor si cheltuielilor’’
Toate aceste obiective ar fi avut responsabili, echipe si termene de implementare si ar fi fost publice.
Am mentionat doar cateva obiective care ar fi putut fi stabilite pentru organizatia noastra. Lipsa lor a dus la intrebari si suspiciuni asupra transparentei legate de cuantumul sumelor provenite din cotizatii si donatii, asupra modalitatii de cheltuire a acestor sume.Daca vrem sa fim altfel si am clamat principiul transparentei, atunci hai sa fim transparenti si sa si actionam in acest sens. O alta consecinta a lipsei unor obiective in genul celor de mai sus este numarul foarte mic de aderenti noi activi in organizatie, precum si pierderea de aderenti mai vechi. Noua Republica se adreseaza, in general, unor oameni realizati din punct de vedere profesional. Acesti oameni nu se vor implica in organizatie daca nu au ceva concret de facut, daca organizatia nu le pune la dispozitie mediul in care sa se exprime si sa isi puna in valoare experienta castigate pana acum si in care sa fie evaluati transparent si obiectiv.
Toate cele de mai sus au fost exprimate de mine in mod public, de aceea le exprim si pe aceasta cale.
Ca atare, iti adresez public solicitarea de a oferi un raspuns la intrebarea: ‘’De ce nu are astazi Noua Republica o strategie organizationala?’’
Voi incheia cu un fragment dintr-un document pe care ti l-am trimis pe e-mail la inceputul lunii martie:
‘’Toate cele de mai sus reprezinta o baza de pornire a unor discutii despre strategia politica a NR pentru 2012. Noi trebuie sa incepem aceste discutii, in paralel cu ceea ce se dezbate in acest moment in NR. Pana la urma, noi dorim sa fim partid politic. Nu putem sta cantonati numai in CSS, organizari GIL-uri, organizari evenimente samd.
Nu subestimez absolut  deloc importanta acestor subiecte pentru organizatia noastra, strategic  ele trebuie insotite si de alte lucruri.
De aceea, reiterez importanta organizarii unei sesiuni de strategie organizationala pentru NR. Ar lamuri mai bine toate aceste aspecte si am putea evolua catre o organizatie ‘’multitasking’’ in care rolurile si responsabilitatile ar fi mai clar definite si in care cei care se ‘’inhama’’ la treaba ar sti mai bine ce au de facut.’’
Radu Botezatu

Cum sa dai foc si sa stingi cu benzina

Inainte de a termina de povestit cum au decurs excluderile (din ce?) de la carciuma pensiunii Steaua Dunarii din Eselnitza, sa dam cateva lamuriri cititorilor mai putin familiarizati cu Noua Republica.

Cu o saptamana in urma avusese loc la Sibiu Conferinta regionala din Ardeal-Banat. Terminata cu scantei si cu un comunicat lemnos al carui continut a fost dezavuat de catre cei prezenti, autor Stefan Vlaston, dar pus totusi pe sit in forma neagreata de adunare de catre Fondator insusi. (http://www.nouarepublica.ro/declaratia-adunarii-regionale-transilvania-banat/)

Mai mult, a doua zi apare si un comunicat al GIL Sibiu si mai plin de rumegus, cu laude si alte ode numai bune de anii ’50. (http://www.nouarepublica.ro/comunicat-de-presa-noua-republica-sibiu/) Din pacate, la semnatura a aparut numele unei doamne al carei text original nu fusere preluat nici macar in proportie de 10%. Dupa o zi de discutii, semnatura este schimbata si textul asumat de GIL Sibiu. Mari barbati politici, care s-au ascuns dupa fustele doamnei si au lasat-o sa fie hulita o zi intreaga nevinovata! Bravos! Vom mai avea prilejul sa vorbim despre barbatzia politica a unora, dar sa purcedem. O alta doamna, din Timisoara, a scris un text pe situl GIL Timis cu note acide si critice la adresa GIN-ului, care a convocat aceste Adunari Regionale in ciuda faptului ca nu a avut un statut pe care sa-l arate.

Evident, la Sibiu, n-au fost permise nici intrebarile, d-apai criticile.

Aparitia textului  pe situl GIL Timis a declansat o vanatoare de vrajitoare. S-a cerut sus si tare exmatricularea autoarei, scoaterea imediata a textului, scuze…

Loviti in amorul propriu de organizatori, sibienii riposteaza. Trimit un mail catre toate organizatiile din Ardeal-Banat, in care… hai sa ne amuzam cu un citat, ca nu pot povesti grozavia: “Persiflarea muncii asidue și luarea în derâdere a acțiunilor serioase asumate de membrii GIN (în mod special, responsabilii Departamentelor Comunicare, Organizare, Politic și Politici Publice) fac jocul tuturor celor care își doresc să nu aibă un partid de centru-dreapta, ci doar mișcări civice disparate, lipsite de forță și eficiență electorală.

Dacă neputințele omenești pot fi înțelese, lipsa de caracter și fair-play este inacceptabilă pentru o echipă precum cea a Noii Republici. Șantajul, aroganța și meschinăria n-au ce căuta în interiorul mișcării noastre. În calitate de colegi transilvăneni ai organizației GIL Timiș, solicităm coordonatorului Andrei Văcaru retragerea imediată  a articolului de pe site-ul menționat. De asemenea, cerem domnului Văcaru și celorlalți membri responsabili din GIL Timiș să se delimiteze de tonul insidios şi răuvoitor al domnei Cean. Fără această desolidarizare explicită, semnatarii acestui comunicat își rezervă dreptul de-a înceta orice colaborare cu reprezentanții actuali ai GIL Timiș. De asemenea, solicităm Grupului de Inițiativă Națională retragerea sprijinului politic, logistic și organizatoric față de actuala conducere GIL Timiș.”

Urmeaza lista Gil-urilor. Cam nasol rezultat. Organizatiile mari au refuzat semnarea, desi s-au facut presiuni, dar s-a repezit un Gil liliputan sa aprobe cu entuziasm. Mail-ul este datat 1 mai. Ati muncit bine!

In aceste conditii, este de la sine inteles ca in NR taiai tensiunea cu cutitul inainte de faimoasa Adunare Regionala de  la Esalnita. Situl GIL Timis a fost suspendat doua zile, in fine, long story short: presiuni pe toate canalele sa se “pocaiasca”. Presiuni au avut si GIL-urile “rebele” care refuzau sa semneze “afurisirea” Timisului. Coaugulare, coeziune…. J

Sedinta de joi, descrisa atat de plastic, dar foarte exact de prietenul Eddy Wagner, a avut probabil scopul sa puna cu botul pe labe Gil-urile de Bucuresti inca inainte de plecare. “Ereticii” mai maraisera in front, dar asteptau rabdatori sa vada, totusi, minunea de statut.

Ne intoarcem la seara zilei de vineri, 4 mai. Cand am ajuns eu pe terasa restaurantului (12.30 noaptea) redecorat in esafod, vinul era pe terminate, iar Gabriel Carbunaru, intrat cu 5 minute mai devreme, fusese deja luat in furca lunga, dar nu parea in pericol sa-l dovedeasca Sfanta Inchizitie. M-am asezat intr-un colt de masa si am schimbat politeturi cu vecinii. Evident ca “problema” Eddy n-a intarziat sa fie pusa pe tapet. Le-am replicat cam asa: “Voi nu va uitati la televizor? Nu cititi ziarele? A ajuns stanga la putere  si voua va arde de glumite si mistouri dintr-un mail? Vi se pare serioasa treaba asta?”  Fondatorul a protestat ca a fost persiflat si luat peste picior, ca limbajul licentios, etc. “Bai, baiatule, asta e maruntis fata de ceea ce vei suporta cand vei intra in liga mare a politicii”, i-am zis. Dar ei nu si nu. De la celalalt capat al mesei, un sibian a repus pe tapet povestea textului acid scris de timisoreanca. Le-am replicat ca e de 10 ori mai bun decat talashul produs de ei. Ca e jenant pentru noi toti, aia din “partidul de baieti tineri si inteligenti”, sa stea o asa grozavie pe sit. “Ginulescu” parea a fi vorba care i-a deranjat cel mai tare. Si atunci chiar m-am enervat: “Ginulescule, va dau o stire: ati pierdut pasul cu membrachii de rand. Suntem la un pas de a avea toate semnaturile, dar le avem degeaba. Cele 3 documente care insotesc semnaturile la tribunal nu sunt facute. Voi ati vrut sa le faceti, ati avut 5 luni. Si nu-s. Iar fereastra de oportunitate pentru a avea un partid inregistrat inainte de alegeri se inchide curand” 

[ Pasaj auto-cenzurat, marii barbati politici din conducerea NR si gazda, Sorin Popescu, stiu bine de ce. La nevoie, il voi dezvalui. Acum am inca manusile pe maini, ma incerca o mila nespusa de NR. ]

A doua zi dimineatza am simtzit de cum am pasit pe terasa, la micul dejun, ca atmosfera era glaciala. N-am al 7-lea simtz, dar cand mai nimeni nu-ti raspunde la salut e clar, nu? Am vrut sa ma asez singura la o masa, deja pe sacoul meu scris “proscris”, dar Alex L., membru GIN si Valeriu T., idem, m-au chemat sa stau cu ei. Pareau toate cat de cat reasezate intr-un normal.

Pana cand, in timp ce-mi beam cafeaua, Fondatorul insusi s-a proptit in picioare langa masa mea. Fara salut, fara nimic, mi-a tinut urmatorul discurs: “Dana, relatia noastra profesionala s-a incheiat. Am facut o analiza cost-beneficiu si am ajuns la concluzia ca esti toxica pentru Noua Republica. Nu-mi spui mie bai baiatule. Poti sa ramai la pensiune daca vrei, dar nu vom mai colabora in continuare. Nu esti binevenita la conferinta”.

Sper ca cei doi distinsi membri GIN care au asistat la scena, plus Florin D. de la GIL Braila, vor fi oameni de onoare si vor confirma citatul. M-am abtinut din greu sa nu scot o vorba. Nu mai lipsea un scandal si dimineata. Oricum “relatia” mea cu NR se terminase din momentul in care lui Eddy Sfanta Inchizitie i-a aruncat ocara cu “securist si turnator”. Dar as fi mers la conferinta pentru ca voiam sa vad show-ul pana la final. Am apucat inainte de a ma ridica de la masa sa le spun celor trei: “In aceste zile, Mihai isi joaca intreaga cariera politica. Stiind ce focuri s-au aprins dupa Sibiu, ar fi trebuit sa vina cu pompierii, cu sacii de nisip si cu spuma, sa incerce sa stinga. Vad ca-i place insa sa toarne benzina.”.

Ceilalti 4 eretici au fost totusi la conferinta, cu Eddy cu tot. Cand s-a ajuns la prezentarea GIL sector 2, s-a sarit  cumva, peste, iar Eddy n-a fost lasat sa vorbeasca. Acelasi simpatic domn Sorin, nu s-a abtinut sa nu dea iar cu bata in ditai balta Dunarii: “Am muncit sa organizez conferinta asta o luna. Sa nu scuipati in ciorba”, le-a zis celor 4. Adica sa nu faca scandal? Sau sa nu spuna in plen lucrurile pe care le aveau de spus? Sa nu intrebe adunarea regionala daca voteaza, dupa care acte, niste excluderi la coltul mesii la carciuma?

Cred ca domnul Sorin este multumit. Nu s-a scuipat in ciorba lui, cei 4 au fost ignorati constant si au plecat cum au venit: fara nici un raspuns-lamurire-explicatie.

In ceea ce ma priveste, am petrecut sambata o zi agreabila de vacanta. Dar ii aduc la cunostinta Fondatorului ca avem o diferenta de viziune, fix din cauza profesiei. Teologul probabil vede costurile si plata lor amanate la Judecata de Apoi. Economistul din mine vede inregistrari zilnice si un bilant incheiat in viatza asta. Iar “toxicitatea” unui membru care spune ce gandeste este doar primul si cel mai marunt dintre costurile pe care le va inregistra. “Idiotii utili” refuza sa slujeasca un scop care a ajuns mai marunt decat ei insisi: orgoliul nemasurat al liderilor auto-instalati pe care nu i-a votat inca nimeni.

Aceasta de astzi nu este Noua Republica la care am aderat. Este o Veche Republica a oportunistilor, vopsita in verde. Dar despre democratia din NR, numirile de cumetrie in conducere, erorile de strategie si pozitionare, managementul defectuos al resurselor si al modului in care s-au elaborat pe genunchi documente si comunicate, pe maine.

Curs rapid de cum sa te lasi de politica in Noua Republica: “No, Vai”!

Acest e-mail este detonatorul, dar si revelatorul marilor (r)evolutii democrati-comico-tragice din Miscarea Noua Republica.

Da: Eddy Wagner < >

A: Gabriel Carbunaru < >
Cc: Felician Bajenaru <>Radu Botezatu < >; dana r < >
Inviato: Giovedì 3 Maggio 2012 23:50
Oggetto: sedinta vietii

Salutare tovarasi,

Asa cum am promis, fac un raport intermediar, adica despre activitatea desfasurata intre orele 18:20 (cand a incepue deja sedinta) si momentul 20:10, cand am plecat. Felician a mai ramas dupa mine inca 20-30 de minute…pentru restul va poate spune el ce si cum.

Formatia de incepere (in sens orar fata de pozitia mea)

Cazimir, Germanicus (a venit la 18:45) Leca, Vlaston, OXXX (a plecat la 19:30), M L (a venit pe la 19:00, nu stiu in ce calitate), Cujba, GXXXX (s-a prezentat dar n-am retinut cine este, ce face, are 2 licente, ne-a arata Cazimir, mandru, adeziunea lui), Todirascu, Felician, VXXXX (o cucoana, cred ca membra la sectorul 4, trimisa probabil de Larisa, nu stiu in ce calitate), Burchel (a venit in jur de 19:00) si eu.

Cazimir a inceput prin a infiera, destul de nehotarat, comunicatul celor din Timis. Nu l-a bagat nimeni in seama. S-a oprit dupa cateva minute. A continuat spunandu-ne ca temele de astazi sunt:

– cum sa facem sa reorganizam organizatia de Bucuresti, sa o aducem la viata (n-a comentat nimeni nimic, s-a oprit discutia rapid)

– daca Bucurestiul (nu stiu ce organizatie este asta, de Bucuresti) va avea o pozitie „unitara” la conferinta de la Eselnita. A sarit repede Vlason, spunand ca „evident ca o sa avem o pozitie unitara”. Iar s-a oprit aici tema, n-a continuat nimeni pedalarea, n-a intrebat nimeni despre ce pozitie este vorba si fata de ce.

– generic, despre statut.

A aparut Germanicus, a preluat, evident, conducerea discutiilor, si a inceput sa ne spuna cum e cu meritocratia, cum e cu drumurile prin tara, cu „extraordinarii oameni de la firul ierbii, care muncesc si nu-si pun intrebari existentiale”, a patinat un pic pe faptul ca el, intai descalecatorul, nu a a acordat, asa cum s-ar fi cuvenit si potrivit, toata atentia lui nemarginita cresterii si intaririi organizatiei de Bucuresti, ca centrul a fost neglijat, ca trebuie sa facem, sa dregem, s-o potrivim din degete, etc. (aici, evident, va puteti imagina ca nu astia au fost termenii ci a folosit cuvinte de uz extrem de restrans, ca sa nu zic aproape inchis, un limbaj academic ce ne-a „pierdut” pe drum pe toti). A promis ca o sa se ocupe, o sa sape, o sa ude, o sa planteze, numai el stie ce o sa mai faca, in orice caz numai de bine pentru organizatie. Intr-un limbaj de cartier, ce-mi apartine integral, O LXXA !

A continuat cu exemplul extraordinar al colegilor din Moldova, unde singur, singurei, s-au organizat intr-un „comitet regional” numai si numai pentru a face lucrurile sa mearga mai bine. A inceput sa puna pe lista (flipchart) „temele” si lucrurile ce s-ar putea sau ar trebui facute de acest organism „executiv”. Dupa cateva replici din sala, organismul nu este numai „executiv” ci va patina usor si spre „deliberativ”. A reiesit, dupa primele idei, ca organismul te mangaie pe spate, de ajuta, iti face un masaj, iti impartaseste din vasta si buna lui experienta, te invata cum sa faci tot ce-ti doresti. Daca ar avea sani iar tu, GIL aflat in raza de actiune a utilajului, ai fi inca la nivel de supt, te-ar si alapta. Nici o vorbulita de taiere de capete.

„Ia sa facem o trecere in revista, sa vedem cine ar fi de acord cu asa ceva” (propus chiar de Germanicus):

– Vlaston, da, e foarte buna idea, va ajuta, va creste, va face, va drege, excelent, etc.

– Oxxxx, da, e foarte bine

– M L (ca na, era acolo, nu era s-o sara la vot), da, e bine

– Cujba, DA, evident ca DA, experienta impartasita, conlucrarea, impartirea responsabilitatilor mai bine, etc, etc, etc, etc

– Georgica-buze-reci, da, asa cum vede el sistemele, asa ar trebui sa conlucreze.

– Todirascu, da, dar cu rezerve, pentru ca Bargaoanu este UNIC si avem MARE noroc de el, ca daca nu e el e nasol, ca acel comitet ar putea avea prea multa putere, daca vine altcineva acolo, daca „deturneaza” comitetul ? Acum, daca ai un judet cu probleme e ceva, dar daca ajungi sa ai o regiune cu probleme, e nasol rau. Trebuie detaliat atent si complet TOATE atributiile acelui comitet

– Feli, n-a inteles ce a ala comitet, ce vrea, ce face, nu stie, nu se pricepe, se abtine

– doamna <de la sect. 4>, da, pentru ea e bine

– Burchel, da, nu vede nici un impediment

– eu, NU, EVIDENT SI ABSOLUT NU. A urmat o tacere, toata lumea se uita la mine si nu intelege de unde am venit si ce par a avea cu ei. NU pentru ca, desi pare imbracat frumos, cu ungiile taiate si mai are si batistuta curata si frumos calcata, poate fi, in realitate, omul cu gun-ul de 45 care a venit sa-ti faca o aerisire suplimentara in spatele ochiului drept. NU, pentru ca pare ca GIN-ul nu vrea sa-si murdareasca mainile taind capul idiotului de la Vrancea sau Focsani sau de unde dracu e ala, ci prefera sa puna pe altcineva sa faca asta, in afara ORICAREI reglementari in aceasta directie. NU pentru ca mai avem numai 2 luni pana iese statutul si acolo se vor prevede, nu-i asa, statutar, toate aceste modalitati, asa ca nu vad de ce anume ne-am grabi.

A sarit primul Cujba, sa ma intoarca, sa ma intrebe de ce, din toate lucrurile bune si frumoase pe care le face comitetul vietii, eu m-am gandit numai si numai la gun. „Pentru ca asta e primul bec ce se aprinde”. Pai si cum dracu se aprinde taman asta ? Pentru ca la conlucrare, impartasire de experienta, ajutor reciproc, etc. nu exista becuri in dotare. A tot incercat sa-mi spuna cum e de fapt cu comitetul si ca plusurile sunt peste minusuri iar eu am tinut-o tot pe a mea.

A comentat, destul de pervers, Germanicus, cum ca „apreciaza” sinceritatea cu care am iesti in fata si am spus ce aveam de spus, in contra tuturor celorlalti, si sa-l cred pe cuvant cand spune asta, sa ma uit in ochii lui, sa vad ca, intr-adevar, asa este. Am ras amandoi si s-a oprit.

Discutia a mai continuat un pic si patinand in zona atributiilor, a punctat si Burchel ca trebuie sa fim atenti la ce atributii dam, sa nu se trezeasca unii sefi de GIL-uri mari (ca aici incepe de fapt durerea, cine e GIL mare si cine nu) sa-si de-a mana peste tara si, intr-un gand si-ntr-o simtire, cand or tranti un „comitet regional executiv” de cumetrie, e nasoala treaba. A continuat spunand ca poate e mai bine, ca asemenea atributii de „taiere” si mazilire, sa nu fie lasate la indemana comitetului.

A mai sarit Cujba, ca e bine, ca acest comitet al vietii poate lua de pe umerii obositi dar intotdeauna credinciosi ai secretarului executiv o gramada de sarcini, s-a plans Cazimir cum primeste el 120-150 de telefoane pe zi si, ca sa exemplifice, a scos telefonul si l-a trimis special lui Felician, ca sa vada si el cate apeluri are. Ia ghiciti de la cine era ultimul ? De la M L :)))

 

Feli nu s-a prins ce vrea Cazimir cu telefonul (dat din mana in mana, mai abitir ca manifestul comunist) de la Cazimir la mine, de la mine la Burchel, de la el la Feli care, GENIAL, l-a dat mai departe lui Todirascu, fara sa se uite :)))) Telefonul se intoarce la Cazimir, care bombane ceva legat de scopul trimiterii telefonului, i-am taiat-o eu scurt (ca stateam exact langa el) ca „lasa ma, nu doare, pana te insori iar iti trece”…n-a inteles, s-a inchis meciul.

Am revenit la discutiile cu meritocratia, cu GIL-ul mare, fratele mai mare, Big Brother, ce-l face pe el mare ? Care sunt criteriile ? Sarim de la GIL-uri la statut, la cum se voteaza, care e reprezentarea ? Fiecare isi da cu parerea, reprezentarea, meritul, ajunge mingea la mine iar eu dau cu ea in popor. „Fiecare membru are 1 vot, indiferent de membru”. Au sarit un pic la calitatea de membru, ce e ala, isi plateste cotizatia, cu cate luni inainte, are adeziune, si, atentie, PARTICIPA la sedinte (criterii citite de Cazimir de pe laptop). Am sarit ca ars, l-am intrerupt, si i-am spus ca daca asta e un criteriu, prezenta la sedinte, atunci eu de maine nu mai particip la nici o sedinta, sa ma dea astia afara, ca nu sunt membru. „Vai, Eddy, de ce spui asa, de ce sa faci asa ceva ?” (de la Germanicus citire). Am inceput sa dau cu praf in ei, ca traim in secolul 21, ca in loc de email putem sa trimitem porumbei calatori iar in loc de comunicare online TREBUIE sa tinem sedinte. Am spus asta uitandu-ma la Cujba direct, a ras, a comentat un pic si el, ca treaba cu sedintele nu e chiar cusher, ca putem uita de asta. Intorcandu-ne la membrii cu drept de vot, iar a patinat Cazimir cum numai 10 filiale i-au trimis lui darile de seama, cum ca el nu stie cate filiale au cati membrii. Cujba a zis ca nu e bai, ca mergem pe „incredere”, ca nu trebuie sa-i dovedeasca nimeni pe aia 14,8 radical din 3, membrii (desi Burchel, Vlaston si Todirascu sustineau ca trebuie sa existe o verificare a membrilor), ca nu e important asta, ci cum se voteaza. „Pai e simplu” am spus eu, „fiecare membru are 1 vot. Sunt 30 de membrii si seful de GIL vine la sedinta de votare a statutului cu 20 de voturi pentru si 10 contra si se pun, fiecare, in galeti separate. La sfarsit se numara. Seful de GIL nu voteaza nimic, e doar postas”. Aici a inceput dansul sabiilor. De ce asa ? Unde e meritocratia ? De ce Abel (de la Cujba citire) trebuie sa afle ca munca lui este masurata cu aceiasi masura ca si cea a lui Cain, care, ca un laxxxu, nu a facut nimic dar vrea drept de vot…bla bla bla bla. TOTI (mai putin Feli si eu) sunt pentru MERITOCRATIE, un NU hotarat votului universal. NU NENE. Realizarilii si semnaturilii si articolelii din presa locala sau centrala trebuie sa conteze. Aici discutia s-a oprit pentru ca a trebuit sa plec, ca un nesimtit, si le-am oprit sedinta.

Am uitat sa precizez ca, la inceput, cand s-a vorbit despre statut, a spus Vlaston despre comisiile de etica si echitate socialista, care vor fi construite pe sistem „curti cu juri”. Comisiile sunt regionale si una centrala. Membrii vor fi alesi din membrii cu experienta, juristi, specialisti, etc, oameni cu valoare. Am sarit ca un marlan si am intrebat daca Gheorghe, dulgher, om cu 2 clase dar cu mult bun simt ar putea intra in asemenea curte cu juri si, fara nici o surpriza, raspunsul a fost NU ! N-am insistat sa intreb daca nici la nivel regional nu se poate, ca au continuat ei spunand ca aia cu scoala putina n-au loc nicaieri, comisiile sunt foarte puternice, nu exista nici un fel de recurs. Comisia a decis ca te bate la fund cu urzici ? Nasol, te-ai ars, nu te apara nimeni.

Un alt lucru de retinut. Statutul va fi foarte simplu. Asa fiind, nu va contine nici un fel de informatii despre cine, cum cand, da afara, pe cine, de ce, cine e sef, peste cine, cum ajunge acolo, etc. DAR…in afara de statut, asa cum e si cu legea educatiei (aveti 0,34 incercari sa ghiciti cine a dat acest exemplu), dupa ce apare legea mai apar inca 150 de reglementari pe orizontala. N-am inteles ce sunt alea dar banui ca sunt „normele de aplicare si interpretare ale statutului”. Nu stim cine le face si cine le voteaza, povestea n-a mai spus. A sugerat ca moment de infiintare al partidului momentul in care se depun actele la tribunal si nu momentul in care iese hotararea definitiva. A incheiat, uitandu-se direct la Mihai, „sa se inregistreze statutul la tribunal si dupa aia {face un gest foarte hotarat, cu mana spre dreapta, ca si cum ar taia capul cuiva}”. Trebuie sa fim atenti la faptul ca se poate ca in statut sa nu se precizeze foarte multe lucruri iar acele precizari sa fie facute in spatele unor usi deschise numai unora si decise, evident, numai de ei. Dupa ce vom fi binecuvantati si noi de citirea statutului la Severin, acesta va fi trimis, duminica seara, tuturor sefilor de GIL-uri care vor avea 10 zile pentru a aduce sugestii. Unele vor fi luate in considere si incluse iar altele, aberatiile, nu vor fi incluse. Nimeni nu stie cine va decide ce idee este buna si ce este aberatie. „Iar propunerile tale, Eddy, nu sunt de actualitate pentru ca ele priveau vechiul statut, asa ca ele nu re regasesc in cel nou” (precizare facuta catre mine de catre Burchel). Dupa acele 10 zile se va vota (incepe iar marea aberatie cu cine si cum voteaza,. bla bla bla…am povestit deja mai sus) cu DA si NU si nu se va mai despate nimic pe articole. Avem posibilitatea de a ne intalni iar, intr-o conferinta a vietii, pentru a vota SAU putem vota si prin email. O sa vedem ce vor decide „inteleptii”.

Hai ca acum chiar ma opresc…noapte buna fratilor.

Cam asta a fost tot.

Nota: In ciuda evenimentelor buclucase declansate de aceasta adevarata “scrisoare pierduta”, nici unul dintre protagonistii sedintei relatate nu a negat veridicitatea si exactitatea acesteia. Mai mult, unii au avut cinismul sa recunoasca faptul ca au ras cu lacrimi la citirea ei, dar s-au raliat maniei “Fondatorului”.

Din mail-ul original am acoperit cu XX numele unor participanti care n-au nici o vina pentru cele petrecute ulterior, asa ca nu avea rost publicarea numelor lor.

Acest mail a calatorit la cei 4 destinatari initiali si a fost re-trimis pentru a calma nelinistile GIL Timis, care credea ca sedinta a avut ca scop decizia de a desfiinta acest Gil – urmare a incidentelor ce au urmat Adunarii Regionale de la Sibiu. Seful GIL Timis la trimis la toti membrii sai. Unul dintre ei l-a trimis si la Mihail Neamtu.

Ce pacat ca nu a cuprins si raspunsul meu catre Eddy, poate nici nu ne mai deranjam sa mergem la Esalnita.: Ne anunta exmatricularea cat eram inca la Bucuresti.

On May 4, 2012 8:48 AM, „dana r” <> wrote:

Povestea ca votul universal este abolit, ca vor inventa ei criterii de „meritocratie”, este calea deschisa spre votarea cu numar restrans a Statutului. Este mai mult ca perfectul si in mare acord cu „grass-roots”, cu „democratia participativa” si cu „cetatenia activa”. 

Putem declara inchise „portile deschise” ale NR. Lor le trebuie o gloata amorfa, care sa voteze cu entuziasm orice vin ei si pun pe masa.

M-am gandit mai mult la povestea cu MN si camarilla. Facem aceeasi eroare pe care o faceam si cu ceausescu „el era un om bun, dar era prost informat, sfatuit, etc de armata de lingai”. In cazul lui MN nu este adevarat. Baiatul stie perfect ca aia sunt lingai si-i foloseste ca pe niste unelte. Il sufoca gandul ca cineva nu-i accepta cu entuziasm orice idee. Si-i foloseste pe lingai, dandu-le putere cu o mangaiere pe umar, ca pe niste bate impotriva celor care incearca sa gandeasca si cu capul lor.

Oameni buni, am fost niste prosti, care am ajutat o gashca setata de la bun inceput sa isi vada drumul ei, sa aiba un aproape partid. 

Dar, daca tot am luat tzeapa asta, macar n-am de gand sa le fac viatza usoara.

D.

CUM NU TE POATE SPALA NICI DUNAREA LA ESELNITZA

PRIMO TEMPO

Din pacate, evenimentele mi-au dat dreptate in aceeasi zi.

Dupa primirea mail-ului buclucas, MN l-a sunat personal pe EW (care mergea in caravana cu Radu B. si Felician B.) si l-a intrebat ce face. “Sunt in masina, merg la Esalnita”. “Mai vii”? a fost raspunsul lui MN. Eddy, care habar n-avea de circuitul alambicat al mailu-lui, a zis senin: “De ce sa nu vin”? Raspunsul a fost la fel de enigmatic: “Stii sa inoti”?

Intre timp, la cateva zeci de km distanta, Gabriel C., cu care mergeam si eu, a oprit la benzinarie si si-a consultat mail-ul. Neamtu ii facuse fwd la mesajul primit de la membrul GIL Timis ca sa-i dea de inteles ca a citit “minuta” de sedintza. Asa ca, la sosirea la Eselnitza, Eddy era avizat si dezlegase misterul convorbirii telefonice eliptice cu MN.

Dar nimic nu te poate pregati pentru un pluton de executie. Merita precizat ca cei trei erau cu sotiile, care au asistat, de la o alta masa insa, la evenimentele halucinante ce au urmat:

O mare parte din GIN si insusi MN erau la cina. Cei trei au fost chemati la masa prezidentiala si lui Eddy i s-a adresat MN in acesti termeni: “ NR dispretuieste securistii si turnatorii. Esti un turnator, asa ca nu mai ai ce cauta in NR”.

Apoi, batand cu palma in masa, i-a somat pe RB si FB sa aleaga: “Ori cu Eddy Wagner, ori cu NR”.

Ceilalti meseni, incalziti de discursul mobilizator si de carafele de vin, l-au aprobat entuziasti pe Marele Sef, infierand si ei, dupa puteri, cu manie proletara. Situatie in care Eddy s-a ridicat de la masa si a spus: “Nu-i pune sa aleaga nimic, plec eu din NR”.

Pentru “delictul” de a fi primit mail-ul lui Eddy, RB si FB si-au luat apoi o lunga sapuneala. Intre timp se ascuteau armele pentru ceilalti doi delincventi, care, ghinion cu traficul, nu putusera fi prinsi in prima rafala.

Relatarea este un rezumat, lipsita de detalii, facuta din povestirile protagonistilor si consoartelor prezente.

 

SECONDO TEMPO

 

Intr-o postare viitoare, cu sos picant de asta data, si alti doi eretici de ars pe rugul republican.

 

 

Blazonu’ şi bazonu’ libertăţii cuvântului

Cand credeam ca, eliberat de chinurile facerii Guvernului, (oare o fi mers lin helicopterul ala de la Bucuresti la Brasov?), domnul Crin Antonescu va motai fericit pana la finele sesiunii parlamentare, iata ca a revenit in atentia presei.

A amenintat, mai mult sau mai putin voalat, un ziar central cu „disparitia”. Probabil este o consecinta reziduala a revolutiei bunului simt pe care dl. CA a terminat-o definitiv cu succes.

Domnului Antonescu ii bate vantul in panze sau in perne, cum o fi. Se vede pe cai mari. Amicul socialist Ponta este prim-ministru desemnat, deocamdata, deci Crin este mai prezidentiabil ca oricand. Sigur, ii mai trebuie doi ani de rabdare si o bagatela de vreo cateva milioane de voturi. Dar deja musculatura a inceput sa se tonifice. Abia de-l mai incape haina!

„Potrivnicii” trebuie sa inceapa sa tremure. Ziaristii care si-au permis sa fie critici sa se teama pentru painea lor!  Dom’ Presedinte (Doamne apara si pazeste!) va fi necrutzator!

Cei care au lucrat in presa si nu numai, isi amintesc de glorioasa „epoca Nastase”, cand creiţarii publicitatii de stat veneau pe ochi frumosi, la cei cu limba catifelata, iar restul nu se mai vedeau de gramada controalelor de tot soiul.

Buna democratie ne promite domnul Antonescu. Daca va fi vreodata macar presedinte de scara de bloc, il vad in stare sa cenzureze si gazeta de perete!

Blazonul bunului simt al prezindentiabilului din 2009 s-a prefacut in 3 ani in bazonul din turul democratiei. Iar subtilul damf de putere deja l-a rarit. Cum zicea bunica: „ţin-te pânză, nu te rupe”.