Voi n-aveti senzatia ca aceasta clasa politica ne-a luat prizonieri? Ca „baietii destepti” din curtea partidelor fac tot ce-i taie capul sa le fie lor bine, sa-si regaseasca locurile caldute din Parlament si alte sinecuri, fara sa le pese de asteptarile si dorintele electoratului?
N-am vazut ca fostii parlamentari se caiesc in vre-un fel pentru faptul ca n-au aplicat rezultatele referendumului din 2009. Au tacut chitic si acum vor fi chiar mai multi, peste 500! Ciolanul se ingreoasa in loc sa se subtieze. Si o sa-l alimentezi, tu, fraiere, care mergi la munca si platesti taxe! Cam 70% din actualii parlamentari au rostuit de inca o candidatura de la partid. Unii chiar sfidand bunul simt, justitia, comdamnarile, turnatoriile dovedite si incompatibilitatile. S-au strecurat si printre comisiile de etica, peste masa, pe sub masa, cum au putut.
Citesc de vreo doua zile grave acuzatii de blat intre „adversarii ireductibili”. Sefimea partidelor si-a asigurat colegii cu adversari de opereta. Sa fie coincidente? Sa fim noi atat de carcotasi? Sa fi plecat cu sorcova si Bleen si Theophyle si alti bloggeri? Si o gramada de ziaristi care documenteaza colegiu cu colegiu marimea unui blat national la care noi asistam neputinciosi?
Si ce am avea de facut? Cam ce am putea sa facem? Cel mai simplu ar fi sa nu mergem la vot, nu? Normal ca in situatia actuala nu poti sta acasa. Dar cum sa faci sa nu legitimezi cu votul tau un blat mai ordinar decat in Liga lui Mitica?
Iata o dilema cu care multi dintre noi se vor confrunta pe 9 decembrie. Sintagma „ce mi-e dracu’, ce mi-e tac’su” iti vine automat in minte.
Cu partidele vechi ne-am lamurit. Dorul de curatenie interna ii tine cam cat sta cioara-n par. Si, daca te gandesti, cum ar putea ei sa renunte la sponsorii campaniei?
Partidele noi, plecate vitejeste cu dorinta declarata de a schimba din temelii clasa politica, au prasit si ele personaje „exotice”, veleitari mai mari sau mai marunti, sau „pragmatici”, care si-au cumparat „CASH” candidatura, contribuind generos si la campania conducerii partidului.
Pierite sunt in aceasta conjunctura frumoasele discursuri despre competenta, integritate si, mai ales, dorinta de a fi in slujba comunitatii.
Vom reusi, cu aceste vechi-noi exemplare sa obtinem oare reformarea statului? Mi-e teama ca nu. Alti 4 ani de revolta mocnita, de platit cu scarba taxe unui stat care administreaza prost banul public, atat cat mai ramane dupa ce „baietii destepti” isi indestuleaza buzunarele, neamurile si visteriile de partid. Prizonieri.
Ici-colo, pe cate un blog, pe FB, mai vezi un licar de sperantza. Mai vezi cate un om sau un grup care nu pare a se fi resemnat. Dar nu-i de-ajuns. Restul lumii pare lovita de „sindromul Helsinki”.
blogdecainerau 
salut Mishu 🙂
Probabil te-ai referit la Sindromul Stockholm. http://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_Stockholm (pe langa Helsinki)
Am si scotocit wiki inainte de a ma decide intre H si S, si am constatat ca in RO, desi gresit, e impamantenit H. La naiba, tot Scandinavia si noi tot niste prizonieri. 🙂
„In anii ’70 ai secolului trecut, la Helsinki, un grup de teroristi au incercat sa deturneze un avion. Dupa negocieri indelungate si esuate, organele abilitate au decis sa intervina in forta. Teroristii au fost capturati, pasagerii – eliberati. Insa o buna parte din ei au refuzat sa paraseasca avionul. Mai mult decat atat, acesti pasageri trecusera de partea teroristilor, impotrivindu-se oamenilor legii. Fenomenul respectiv – cand cei agresati pactizeaza cu agresorii – este numit astazi sindromul Helsinki (sau Stockholm, dupa un caz similar la o banca suedeza.suedeza). Iata la ce poate sa faca frica. „
‘Neata,
Nu e nici un sindrom Stockholm, si nici macar Helsinki… E mai degraba un mariaj aranjat care a degenerat intr-o relatie sado-masochista de convenienta. In cazul nostru victimele isi cunosc calaii de multa multa vreme…ba chiar ocazional sint unii si aceiasi.
Da, sintem neputinciosi. Nu comunicam, nu colaboram si nu avem incredere. Nu avem repere fixe. De asta izolarea pe care o vezi pe bloguri si FB. Se lucreaza in super-echipe de cite 2. Atiti. Am inventat microactivismul si demonstratii de unu’.
De asta nu exista nimic pe piata de la ARD, FC (FC nu are nici macar un redactor pt site-ul propriu) desi mai este o luna pina la alegeri.
P.S. Am vazut interviurile de la Alexa cu „Mishu” si concluzia e ca „Mishu” e „one hell of a woman” 🙂
Suntem capabili de demonstratii de mai mult de 1. Piata Victoriei a pornit in 5 si cu sotia lui Radu Botezatu 6. Si a tinut o luna. Problema este ca, vezi NR, oportunjistii incearca sa ia fatza, uita de ce au venit si lupta doar pentru sine.