E cam cacofonie pe dreapta, este? In micuta orchestra de camera, 16%, vai, fiecare canta dupa ureche, in legea lui, iar auditoriului nu-i mai ramane decat sa-si astupe urechile sau sa dea cu rosii stricate spre scena. „Dirijorul” din 2004 e in pauza contractuala pentru inca un an si ceva. S-au incercat diverse variante de inlocuitor. S-au catarat la pupitru diversi, clamand „Io si numai io sunt calea”, a treia, a patra, nu conteaza. S-au batut pe bagheta pana s-a facut scobitori. „Surogat”, au decretat criticii muzicali. „Afoni”, a strigat si plebea. Aplauzele s-au stins incet-incet.
S-a incercat rescrierea partiturii. S-a improvizat la greu. S-a jucat :”unora le place jazz-ul”, apoi diverse variante de „blues brothers”. Toate suna ca dracu, a manele, iar refrenul „dujmanii mei” e leit cu slagarele tarafului „ceata lui Pitigoi”, care a avut un sezon „sold out” cu 66% profit..
In fata salii goale, orchestra de camera s-a retras mofluza, bombanind ingratitudinea publicului. Se aud din culise dueluri cu arcusele. Bubuituri surde. La casa nimeni nu mai cumpara bilet, dar s-a deschis alaturi o agentie de pariuri: Cine va sfarsi cu violoncelul guler?
In vremea asta, publicul fredoneaza din amintiri refrene de pe vremea Dirijorului si a pus la clocit pe soba niste oua in asteptarea urmatorului veleitar fara partitura, dar cu pretentii de dirijor.
blogdecainerau 