Motto: „Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.” Tudor Arghezi, Baroane!
Efendi! Da, nu te uita in spate, tu ala, plavanul cu obrazul gros si gipsul alb, semn din ceruri sau din iad al caracterului tau schiop! Da, tu, ala, care grohai pe toate posturile ca ne vrei binele. Si ni l-ai vrut pana ni l-ai luat de tot.
Efendi! Stiam ca nu te-ai omorat cu cartea si n-ai invatat nimic din istorie. Nici macar din cartile pe care le-ai copiat cu sarg, ca sa te impopotonezi cu titluri calpe si onoruri de tinichea. Ca, daca invatai un pic, iti aminteai ca Valahia noastra l-a avut deja pe Mihnea Turcitul, care, intre noi si Casa Poporului fie vorba, n-a sfarsit prea bine: a murit la Stanbul, sub numele de Mehmet Bey si zace intr-un mormant anonim. Dar a lasat si el o urma de melc slinos in istorie: a pus biruri grele, ca tine, Efendi! Exact ca sa-si salveze capul nevrednic, sa sature boierii si sa-l imbuneze pe Marele Vizir, care ascutea securea. Te-ai pitit la Stanbul, Efendi! Ai pupat papucul Tzarului la Baku si ai fugit ca o lichea, in caleasca altuia, direct la Topkapî. Pot pune pariu, Efendi, la ce curaj de iepure ai, ca erai deghizat in cadana, sa nu te dibuiasca potera Codrutei, sa te duca la audieri. Si ne vinzi, Efendi, de la adapostul zidurilor vechiului Constantinopol, rahat cu apa rece. Ca nu mai poti tu, de acolo, de grija tarisoarei. Ca schiop si cocosat de boli cum esti, fantoma ridicola a lui Richard al III-lea, te gandesti zi si noapte la noi. Si noi ne gandim la tine, Efendi! Nici nu stim cum sa-ti mai spunem pe nume: Victoraș Turcitul, Viorel Schiopul sau Mytoman Magnificul. Sase milioane si jumatate de palme grele ti-ai luat in noiembrie trecut peste tovalul ce-ti serveste drept obraz, dar au fost doar o piscatura de tantar pentru monumentala ta nesimtire. Caci boierii tai, baronii nostri, satui si indestulati, ti-au cazut la picioare si au zis: „Magnificule, Efendi, nu ne lasa!” Tu esti cel mai bun si mai viteaz dintre noi. Daca ne cauta potera, tu ne vei salva, slavite! Asa cum te salvam si noi pe tine!”.
Fratia Lichelelor face pelerinaj la capatatiul tau de bolnav inchipuit, Efendi! Poate ca la Inalta Poarta n-au ajuns inca polcovnicii Codrutei sa puna microfoane si puteti unelti in liniste revenirea in jiltul domnesc. Si poate colegul lui Mihai Viteazul face el intre timp o vraja Codului Penal si dezincrimineaza articolele care te privesc. Ca, nu-i asa, Efendi, cum lipsesti tu, isi fac aia de cap cu legile, iar tie nici nu-ti miroase gura a rahat.
Te stim prea bine, Efendi! Pe tine si neamul tau penal, cu cumnat, cu var cu socru. Pe ei de ce nu i-ai luat la Stanbul, turcitule? Sa-i tii acolo cu tine, sa va faceti un cuib de viespi in Fanar, ca sa putem respira si noi un aer mai curat.
Si, ca sa vezi ca ne gandim la tine, asteptand colbul istoriei si zeghea Codrutei sa se astearna peste voi, deschide fereastra temnitei tale aseptice si asculta cum vine un vuiet peste Bosfor: „Siktir, Efendi”!
blogdecainerau 