Dragă Concitadinule,
Astăzi Blogul de câine rău a ieșit din spațiul virtual și a intrat în lumea reală. Pentru că nu este suficient să scrii. Pentru că atitudinea și părerile trebuie susținute și cu acțiune. Desigur, cu mijloacele aflate la îndemâna simplului cetățean. Am depus astăzi, 23 septembrie, o cerere de intervenție într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București ( http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000524756&id_inst=3 ), de a cărui soluționare depinde o felie generoasă din Bugetul viitor al urbei noastre, adica o gaură în buzunarul fiecărui contribuabil din oraș. Și care poate crea un precedent foarte periculos sau o cadere de domino. Am mai semnalat acest caz astă vară pe blog (aici https://blogdecainerau.wordpress.com/2015/07/14/uite-popa-nu-e-popa-sau-hocus-pocus-cu-o-cladire-de-60-de-milioane-de-euro/ și aici https://blogdecainerau.wordpress.com/2015/08/10/romanika-o-administratie-dementa-pe-banii-nostri/ ), numai că între timp am înțeles că pot, dacă instanța îmi va permite admițând intervenția simplului contribuabil, să le spun în față părților și instanței ce gândesc și că, să facă ce-or face, dare eu nu accept ca obstinația unui vecin și îngălăciunea din actele administrației să producă orașului o pagubă pe care, desigur, noi o vom plăti.
Istoria unei gafe administrative istorice
Pe scurt, o societate, Millenium Building, a cladit un bloc de birouri. Vecinul său, Arhidiceza Romano-Catolică și-a dat inițial acordul și proiectul a demarat. Pentru a obține Autorizația de Construcție (AC), investitorul s-a adresat Primariei Municipiului București. Consiliul General i-a trimis o adresă prin care i-a zis că nu e de competența sa, deci să se adreseze Primariei Sectorului 1, care a și eliberat documentul în 2006. Între timp,însă, vecinul s-a răzgândit și a vrut să-și retragă acordul. A început o lungă bătălie pentru anularea AC, cerere respinsă definitiv de Curtea de Apel Ploiești în anul 2009. Astfel, în octombrie 2010, clădirea a fost gata și s-a semnat recepția. Dar nu și procesele. Arhidiceza a cerut revizuirea până ce Curtea de Apel Suceava a anulat AC, pe un motiv pur administrativ: Consiliul General era acela care trebuia să elibereze AC și nu primăria de sector. În această situație, Arhidiceza a mers și mai departe, cerând demolarea turnului nou-nouț de 18 etaje. Tribunalul Dâmbovița a pronunțat o hotărâre, în care judecatorul explică limpede: ”Legea nu conferă Primarului Municipiului București atribuția de a dispune direct printr-o decizie desființarea construcției, ci îi conferă atribuțiile privind demararea procedurilor legale, la finalul cărora se decide emiterea unei autorizații de demolare, știut fiind că, în vederea emiterii unei autorizații de demolare, se parcurg procedurile obligatorii prevăzute de lege, ce implică inclusiv obținerea tuturor avizelor și acordurilor prevăzute de lege, fiind posibilă și intrarea în legalitate în sensul prevederilor art. 59 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul 839/2009”.
De ce m-am enervat
Primaria Bucureștiului a ignorant suveran în 2012 cererile repetate ale investitorului de intrare în legalitate, adică emiterea Autorizației de Construcție, astfel că în 2013, Millenium Building acționeaza primăria în judecată că nu își îndeplinește atribuțiile. Suntem în 2015! Iar dosarul este încă pe rol.
România este țara în care, la 5 ani după ce ai terminat o construcție, la care ai avut toate documentele necesare, umbli după o nouă AC pentru că ai fost trimis în 2005 de la Anna la Caiafa cu dosarele. Că veni vorba, dacă, după 2000 de ani, descoperim că Anna nu avea dreptul să decline judecata către Caiafa și, în consecință, nici Pilat din Pont nu avea calitate în dosar? Ce facem? Crucificarea este revizuită? Cum facem să-l aducem pe Iisus înapoi?
Sau, mai simplu, se descoperă la o verificare că funcționarul care a semnat AC a blocului în care stai și-a falsificat actele de studii și nu putea îndeplini funcția respectivă. Deci semnătura sa este nulă de drept ca și actul pe care l-a semnat. Urmând matricea exemplului de mai sus, vine un vecin și cere demolarea blocului în care stai. N-ai nicio vină, dar ajungi homeless. Dacă nu vrei asta, trebuie să umbli în tribunal, să intri în legalitate și să nu te trezești cu buldozerul la ușă.
Oare nu e normal ca o administrație care a gafat să dreagă degrabă din proprie inițiativă propria eroare/viciu procedural/prostie gogonată? Sau era la acea vreme o practică? Aș vrea să văd și eu o Autorizație de Construcție emisă de Consiliul General al Municipiului București în anii 2005-2006. Dacă există.
Ce se poate întâmpla?
- Scenariul pesimist este că până la urmă, în bezna colectivă a minții, se decide demolarea unei clădiri nou-nouțe. Care, normal, se va face pe cheltuiala primăriei, neputând să-l silești pe proprietar să facă aceste cheltuieli întrucât nicio Hotărâre judecătorească nu i-a stabilit vreo vină. Sumele avansate sunt de la 7 milioane de euro (Arhidieceza dixit), 17 milioane conform evaluării primăriei, la 73 milioane de Euro (opinia unor experți ai investitorului) – aici http://www.mediafax.ro/social/primaria-bucuresti-despre-demolarea-cathedral-plaza-respectam-legea-ne-supunem-dispozitiilor-instantelor-12686910. Demolarea unui gigant aflat în mijlocul orașului nu se poate face prin implozie, că ar dărâma totul în jur, dar nici cu penseta. Ceva trepidatii, zgomot si praf vor apărea inevitabil și nu doar câteva zile. Catedrala pe care o apără Arhidieceza ar putea să sufere abia acum daunele de care se temea în timpul construcției, temere care a fost piatra de temelie a tuturor proceselor. Că veni vorba, nu am reușit să aflu nici până acum ce fel de daune a suferit Arhidieceza, poate aflu în timpul procesului. În schimb, am aflat că proprietarul plătește anual cateva sute de mii de euro impozit pe clădirea de care nu poate dispune. Cine plătește?
- Scenariul pesimist al scenariului pesimist Nu cred ca în fața unei asemenea eventualități, investitorul stă cu mâinile în sân și acceptă mioritic paguba. Se va îndrepta în instanțele românești și europene, sau la Curțile de Arbitraj Internaționale împotriva Primariei București, reclamând nu numai despăgubirea pentru clădire, dar și pentru cifra de afaceri neîncasată din 2010 încoace. Ambele cifre se numară cu zecile de milioane de euro. Cine plătește?
- Scenariul pesimist-apocaliptic: Nu văd de ce numai lui Millennium Building să-i fie demolată construcția pentru că autorizatia nu i-a fost dată de CGMB (care nu a dat niciodată, nimănui, autorizații); trebuie mers pana la ultimele consecințe ale “legalității” si trebuie demolate toate construcțiile aflate în situații similare (zeci la număr) care nu au fost autorizate de CGMB, deși ar fi trebuit să fie! Nu putem “salva” Bucureștiul doar pe porțiunea convenabilă (până la urmă, pentru care prejudicii reale?) Arhidiecezei Romano-Catolice; să-l “salvăam” cu totul! Nu stăm la discuții cu nimeni, ce proiecte a avut, ce avize a obținut, ce cheltuieli a făcut etc, etc; nu ai autorizația data de CGMB, ia concert de buldozer si baroase, concitadinule! Festivalul Pickhammer, sub Înaltul Patronaj al Primarului Bucureștiului. Sponsor principal Caterpillar. Cine plătește lăutarii?
- Scenariul Optimist. Primăria București (re)emite AC și litigiul se încheie aici, fără alte dosare și judecăți, iar investitorul nu cere nimănui daune materiale pentru 5 ani de stat degeaba (da, da, și iadul e doar o saună) cu clădirea goală.
N-aș fi deloc optimist, mai ales în privința încheierii Odiseei juridice, pentru că Arhidieceza pare decisă să își dedice toată energia și resursele financiare procesomaniei, dar, nu-i așa, e o țară liberă!
O țară atât de liberă că orice prostie face Administrația, tot contribuabilul plătește. În cazul de față, îmi explică și mie Primăria București de unde îi mai luam pe consilierii din 2005, care au decis să trimită investitorul la Primăria Sectorului 1 pentru AC?
Cazuri ca ăsta mai sunt o grămadă. E un mod de viață în Romania. Și, pentru asta, noi, simplii cetățeni, plătim. Nu trebuie să te raliezi, concitadinule, acestei cauze. Am facut eu și pentru tine. Doar un lucru te rog: nu trece indiferent pe lângă astfel de cazuri. Fă, în puținul tău, ceva. O administrație eficientă și corectă este o administrație pe care cetățenii stau permanent cu ochii și nu o lasă să alunece în păguboase acțiuni și nepăsări. Banii din Bugetul de Stat, banii din bugetul fiecărui sat de oriunde sunt plătiți de contribuabil, nu izvorăsc de nicăieri. Până și Fiscul se chinuie să ne bage în cap că România funcționează cu taxe letale.
PS1 – Din 2008, lucrez ca project-manager la un complex rezidențial care se întinde pe 8 hectare. Deci știu pe pielea mea cât alergi după avize și autorizații ca să ridici fie și un gard, deci îmi imaginez câtă muncă și bani au fost necesare pentru o clădire gen Cathedral Plaza. Nu-mi imaginez, însă, cum ar fi să-i comunic proprietarului că trebuie să dărâmăm o casă pentru că s-a anulat autorizația din cine știe ce viciu administrativ.
PS2 – Am multă simpatie pentru comunitatea catolică și sunt mare fan al Papei Francisc. În schimb, am ceva cu faptul că în România cultele nu plătesc nicio taxă, în condițiile în care primesc bani de la Bugetul de Stat, și cu lăcomia și trufia unor membri ai clerului. Și mă întristează îngrozitor când prind un înalt prelat cu minciuna. (http://www.cathedralplaza.ro/istoric/).
PS3 – Primul proprietar al clădirii s-a lipsit și a vândut-o în 2013, lichidându-și afacerile din România si a plecat. Bine ai venit, investitorule! Marcă banul și apoi farewell. „Proprietatea privata este un moft”. Și nu uita să vorbești de bine România!
blogdecainerau 