Nervii biciuiti de publicitate ai telespectatorului

Publictatea e un canon de care nu putem scapa. Ca-ti bei pe graba cafeaua de dimineata, ca motai in fata televizorului asteptandu-l pe Mos Ene cu biletul pentru lumea viselor, indiferent de canal, copywriterul intra in casa ta  cu opera lui cu tot. E o breasla cu audienta pe toate programele si la toate orele. Deh, reclama sufletul comertului! Pana nu devine antireclama. Prin prostie, agresivitate, clisee si, Jeeeez-Louize, prin „inventivitate”.

Sa „cremvusterim”, deci, prin lumea spoturilor. Daca nu cumva alegeti sa ne „friscuim” un pic nervii.Ar fi culmea ca spoturile astea sa provina de la doua agentii diferite. Doua gasti, care, prin telepatie, sa se fi inteles asupra pocirii limbii de dragul unei „originalitati” dubioase. Ok, am mancat, evident, fara masura, asa ca vin copwriterii farmacistilor sa ne invete cum putem sa ne porcim la masa de Craciun si, eventual, la toate mesele, pentru ca avem, nu-i asa?, Colebil, Drăcil, sau Evil, care ne scapa de balonare si flatulenta. Dupa care voteaza vesel pe „cel mai iubit dintre sashi”. Mwahahahaha!  Bea, nenica, baga grasimi si prajeli, ca ai toate variantele pentru ficatul tau „solicitat”. Nu e o intamplare ca reclamele astea apar in preajma marilor praznice de sarbatori mai mult sau mai putin religioase. Precis producatorii de mancare sunt pe mana cu farmacistii. Si culmea, intr-o tara in care o statistica infioratoare zice ca sute de mii de copii se duc flamanzi la culcare.

Tot copywriterii farmacistilor ne invata cum sa scapam urgent de soacre, „da, mamica, ia Ebusinus”. Cred ca frustrarile acumulate vizavi de mamele consoartelor sau consortilor este o boala profesionala la copywriteri. Cum dracu’ se face ca, taman cand ti se marita fata, incepe sa-ti clampane proteza si, neaparat atunci, descoperi Corega, sa nu-ti pierzi dintii cand zambesti la fotograf. Daca n-ai proteza, nu-i nimic, „viata te ia prin surprindere” si macar un pic de diabet faci, asa ca vin aia cu glucometrul fix la nunta.

De reclamele la tampoane va scutesc, e suficient sa va reamintesc ca exista si v-am pedepsit destul. Stiu, masochistii mei, asteptati calupul „Catena”. Nu puteam sa trecem peste el, oricat am fi vrut sa nu-l invocam pe Diavol. Astia sunt mai periculosi decat restul. Orice om practic profita de calupul publicitar sa mearga la baie, ca sa se puna in pijamale, sau treaba lui pentru ce, sa puna de un ceai, sa iasa la o tigara pe balcon. Coloana sonora a catenistilor, cu voci pitigaiate, te urmareste peste tot. Acutele patrund prin usa de la baie, te urmeaza in bucatarie si te fac sa cochetezi cu balustrada balconului. Un lucru l-au nimerit. P-ala cu „farmacia inimii”. Te ia inima daca ai ghinion si nimeresti peste ele de doua-trei ori intr-o seara. Mai ales ca ti se rupe, da, inima, cand vezi prostituarea unor actori candva respectabili.

Si toate prostiile astea costa clientul o gramada de bani. Dar sa nu-l cainam. Copywriterii atata pot- atata fac. Ala care da „OK”-ul, care da banii ar trebui pedepsit sa le asculte in bucla 24/7. Pana isi da seama ca decat o reclama proasta, mai bine nicio reclama.

Later Edit: Imi aduce aminte oportun prietenul Cristian Rusu de „concertul funduletelor”. Bah, copywritere, probabil burlac si singur-cuc, ce bine ca nu procreezi, orice parinte stie ca atunci cand funduletul da un concert, partitura e o bombitza puturoasa, care reclama urgent o schimbare de scutec. Macar aici suntem in domeniu. O reclama facuta cu „funduletul”. Vorba snoavei celebre in care profesorul Moisil isi pupa pe frunte la un examen un student care o balmajise fatal: „Bai, du-te acasa si spune ca eu, academicianul Moisil, te-am pupat in cur, ca asta nu e cap”!