De ce am scris ”Trecător prin viața altora”?

Coperta Daniela Rainov

(interviu polemic: gâlceava autorului cu sine)

 – Prima întrebare: de ce ai scris cartea asta?

– De ce am scris? Uite-așa!

– Să-ți zic io de ce? Din trufie, că nu te mai încăpea blogul, câine rău ce ești! Să te dai tu rotund, să-ți tipărești cărțulia și apoi cărți de vizită cu margini aurite, unde să scrie în relief: scriitor. Mda! Dar, te avertizez, câine, că pe vremuri era o singură meserie ce cuprindea cuvântul magic: ”scriitor de vagoane”. Acum, înțeleg, CFR nu se simte prea bine, așa că nici scriitor de vagoane nu te mai primesc ăștia. Deci, ce te-a apucat?

– M-a apucat într-o zi o poveste, care s-a scris oarecum singură.

– Ete, scârț! Cloceai tu ceva, acolo…

– Nu clocesc, domnule, nimic! Se numește inspirație!

– Hai, hai, lasă astea. Zi pă bune, ceva, acolo, să pot să dau un titlu în pagina întâi, un subtitlu, cu subiect și predicat. Nu abureli.

– Ia aici: ”Senzațional, cutremurător, câinele rău a avut o revelație, s-a sculat în puterea nopții și a început să scrie”. Așa e bine?

– Da, da, asta vinde, lumea va voi să vadă ce revelație ai avut, ce filosof ți-a apărut în vis…

– Nu te-ntinde! Ai batut câmpii destul. Am scris pentru că am scris, na! Pentru că asta mi-a plăcut toată viața să fac și-am zis să o fac acum, cât mai văd bine să scriu. După 10 ani de scris la cotidian, la texte impuse de evenimente, pe subiect, cu numărul de semne fix, alocat în pagină, scrisul devine o rutină. Ți-e dor de un exercițiu liber-ales, unde povestea să ducă uneori după dispoziția cu care te trezești dimineața, într-o zonă mai luminoasă, ori mai întunecată.

– Te dai artist!

– Parol, nu! E ultima mea grijă. Ar însemna să mă iau în serios, să devin grav și cu morgă. C`mon! Dar au existat cândva  două femei minunate, pe care am avut norocul să le cunosc. Și pentru că amândouă au plecat dintre noi, povestea lor trebuia cumva spusă.

– Hai că devii patetic! 

– Neah! Povestea nu e tristă. Da, bun, am omorât niște personaje, că, deh, nu scriam despre Matusalem,  dar, până la urmă, ”binili” învinge.

– M-am liniștit. Un cuvânt către lume?

– Lume, lume, scriitor nu te face editura. Nici măcar criticii. Scriitor te fac cititorii, care râd, plâng, se enervează sau se liniștesc cu tine însoțindu-te în poveste. Și poate se regăsesc printre rânduri.

– Se putea să nu-ți dai tu în petec? 

PS: Doamna Alexa Ionescu a avut bunăvoința de a scrie o cronică adevărată pe care o reproduc aici:

O viaţă palpitantă într-un cărucior cu rotile. De fapt două cărucioare, din care privirile lui Pol şi ale Doinei trec într-o mişcare cinematografică, de traveling, peste mai multe vieţi de fiecare.
O poveste de dragoste ca un carusel trăznit. Întâlnire-despărţire-regăsire şi… ? Veţi vedea. Doar pregătiţi-vă să vă sară inima din piept. Pregătiţi-vă de un ospăţ al trăirilor cu sare şi piper, umor sec, englezesc şi autoironie de înaltă clasă.
Cum ajunge la Psihiatrie femeia care seamănă cu Greta Garbo şi ce-l trezeşte din morţi pe bărbatul care înainte de a fi paralizat e părăsit de trei neveste? Autoarea debutează cu o carte care nu e doar amuzantă. Răscoleşte, intrigă, e un spectacol de coincidenţe nebuneşti, personaje savuroase şi momente memorabile. Face să palpite o epocă din care vin mai multe fire narative pline de sevă.
Şi să vă ţineţi bine când ajungeţi la un capitol din apropierea sfârşitului. O să treceţi psihic prin agonie si extaz, o să râdeţi şi-o să plângeţi în câteva pagini, o să vă enervaţi şi o să răsuflaţi uşuraţi. Totul în acelaşi timp.
Cum e posibil aşa ceva?
Daniela Rainov are echipamentul unui scriitor înnăscut. Are har şi dar. Aşa că întâlnirea cu romanul ei promite să devină începutul unei frumoase prietenii.
Fragmente din carte, păreri ale deja cititorilor și mai multe detalii veți găsi aici:
Anunțuri

2 gânduri despre „De ce am scris ”Trecător prin viața altora”?

  1. Trimite si mie una please. Platesc:-)

    Trimis de pe iPad-ul meu

    Pe 01.07.2016, la 23:32, „blogdecainerau” <comment-reply@wordpress.com> a scris:

    blog de caine rau posted: ” (interviu polemic: gâlceava autorului cu sine) – Prima întrebare: de ce ai scris cartea asta? – De ce am scris? Uite-așa! – Să-ți zic io de ce? Din trufie, că nu te mai încăpea blogul, câine rău ce ești! Să te dai tu rotund, să-ți tipărești cărțulia”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s