Cum să mori în cimitir, cu groparii de gât

Da, da, titlul e cinic și întunecat, dar nu mai întunecat decat ceea ce urmează și mult mai puțin cinic decât personajele pe care vi le voi descrie. Atenție, întâmplări adevărate, sensibilii sunt scuzați, pot închide liniștiți fereastra asta.

S-a întâmplat inevitabilul. Sora mai mare a mamei, 88 de ani, a răposat. Ca orice cardiac, a ieșit din scena fulgerător. Acasă, în patul ei. Taman cand afara erau peste 30 de grade. Scurt consiliu restrâns de familie: a fost o femeie foarte frumoasă și cochetă, deci i se cuvine o ieșire din scenă demnă și rapidă. Bref: o înmormântăm mâine. Să ne potrivim, deci, ceasurile. Marți, 3 ceasuri rele, 16,00.

Pompe funebre: baieți profi, rapizi, cuviincioși, cu textele la ei, intra cu ”Condoleanțe” și ies cu ”Dumnezeu s-o odihnească”.  Contracte, hăinuțele și pa! Ne-o redau mâine pe mătușa în pardesiul de lemn, ales cu grijă din catalogul aflat ca prin minune la îndemână. 30 de minute pe ceas toată operațiunea. Privați.

Restaurant – parastas: la telefon, meniu, număr de persoane, o oră aproximativă. 5 minute cu fitiriseli cu tot. Privați.

Popă: un șir nesfârșit de telefoane. Părintele, din parohia mătușii, de negăsit. Trimis, izmene pe călător, vorbă printr-o vecină. După vreo 2 ore, se confirmă oarecum că ar veni a doua zi să-i citească, mă rog, ce-o citi el. Serviciu public.

/ Noapte de ”priveghi” prin Mega non-stop (privati) și pe lângă oale, crătiți, colivi, farfurii cu pomană, că nu poate un ortodox să plece cu mâna goală pe lumea ailaltă./

Cimitir: episodul I – miercuri 8.00 Intru în biroul administrației cu actul de concesiune în mână. La birou, un tip blazat, chatuia pe FB el știe cu cine. Închide cu regret fereastra și mă întreabă din priviri ce vreau. Alea-alea. Aaaaaa, astăzi? Trebuia să veniți cu o zi înainte. Man, ieri la ora asta nici mătușa nu știa că o să moară. Îhî. Trebuie să veniți cu toate actele, certificat, alea-alea. OK, le aduc la ora 11, dar v-am avertizat că azi are loc înmormântarea. Face copii după acte și mă expediază. Îl zăresc pe geam cum redeschide FB. Serviciu public.

Pompe funebre, restituit mătușă la ora promisă. Problem: trebuie mers rudă ridicat certificat deces. Io, ruda. Haideți cu noi, zic băieții. / M-am plimbat cu dricul viu fiind. Pe locul din dreapta, nu ala din spate. Nice./ Privați.

Primărie: bon, coadă, în fine, noroc, în 30 de minute plecat cu acte. Mătușa decedată cu acte-n regulă. Mă rog, așa credeam eu. Serviciu public.

Cimitir, episodul II: cioc-cioc, m-am întors. Dau actele. Administratorul le studiază și oftează din rărunchi. De 2-3 ori. Io, nedormită de vreo 30 de ore, ușor abulică, nicio reacție. Oftează iar. Mă trezesc: problem? Da, uite aici e o greșeală. E o cifră greșită la procesul – verbal. Ar trebui să vă trimit înapoi la primărie să corecteze. Mă uit cruciș spre fax: putem să sunăm să ne trimită corecția, e o eroare materială, a unui funcționar care are o mare de lume la coadă. Oftează iar. Și când e înmormântarea? Tot azi, zic. Dă ochii peste cap. Nu se poate. Păi, groapa… I-o tai scurt: e criptă, trebuie ridicată o lespede și e gata. Se foiește pe scaun, oftează, io fac pe mortul cu mîinile încrucișate nu pe piept, ci peste rucsac. Nu dau niciun semn că aș deschide vreun fermoar. Se ridică de la birou și dă un telefon. Revine: da, s-a rezolvat, la primăria aia sunt mereu ”erori materiale”, cum le numiți dumneavoastră. Haideți să mergem să vedem. În curte, îi face semn unui tip în salopetă: ia o rangă și vino cu mine. Mătușa, garsonieră lângă mama, deci găsit cu ochii închiși. Rangă, desfăcut capac, totul în regulă. Înapoi la birou prin soarele nemilos. Tipul în salopetă îmi strecoară: trebuie plăci de beton, vă costă 400, îmi trebuie banii acum ca să le cumpăr de la firmă. OK, zic, stai să facem actele întâi. Mă uit la ceas, cortegiul era deja la biserică. Deci, bice, băieți! Birou, iar, oftat adânc pe tot timpul completării pro-formei. Mi-o dă la semnat. Niciun pret trecut. Întreb: păi, cât costă? O să vă spună la casierie. Semnați declarația asta. Bla-bla, cutăreasca, CNP, etc, etc, dau cu subsemnatul că nu mi s-a cerut nicio șpagă etc, etc. Semnez ca primarul, fug la casierie, decartez vreo 250 de lei și ies afară la băiatul în salopetă. Îi întind cei 400. Știți, zice, trebuie să aveți grijă și de băieți. Nu mai am răbdare de jocuri. Întreb scurt: cât? Păi, se codește el, e pe grabă, adică azi… I-o tai: nu, azi, ci chiar acum. Cât? 100 de lei de cap de om. Și cîți sunteți? 5. Socotesc în cap. Mama mi-a spus cândva că toată lucrarea, cruce, cripte, bla-bla, a costat 2000 lei. Deci 25% doar șpaga ca s-o coboare pe mătușa 2 metri? Taxa oficială pe jumate. Îmi îndrept nițel umerii și mă uit în ochii lui cu privirea numărul 2, adică zi-mi nu și te calc în picioare: prietene, trebuie să vă mulțumiți cu câte 50 de lei, mătușa era pensionară, nu Regina Angliei. Dă nemulțumit din cap, dar își ia sculele și pornim iar prin soare. În urma noastră, opintește să țină pasul cu noi Stela. O veche cunoștință, de anul trecut, de când cu mama. Îi știu deja textele: tămâiez 40 de zile, fac curat înainte de pomana de 40 de zile, duc coroanele la gunoi, șamd, șamd. 150 lei. Stan Pățitu îi întinde 100 și zice că restul cînd văd lună acolo, nu ca anul trecut… Ne vedem data viitoare. Omulețul în salopetă descoperă o problemă la lespede. Trebuie reparată, uite, pe spate a căzut cimentul și se vede armătura. Ruginită. Să nu se rupă cînd o tragem la loc. Zic ceva de dulce în văzduh meșterului care a turnat-o și-i urez ca mătușa să-l bântuie. Omulețul nu se lasă și vrea să-mi explice o cârpeală cu mortar. Care n-ar ține nici o lună. Intrase pe terenul meu fără să știe. Îi trag un perdaf din teoria rezistenței, ce strat de ciment trebuie să fie peste armatură ca să țină, etc, etc,  îi dau o soluție, dar….când aproape se luminase la față i-o trântesc fără menajamente: asta nu e decizia mea, ci a nepotului răposatei, el moștenește locul de veci, că băiatul ei s-a prăpădit cu mulți ani în urmă. Unde-i nepotul? Aș vrea să știu și eu. N-a mai trecut pe la mă-sa mare de 5 ani cel puțin. Paranteză pentru curioși: n-a binevoit să se arate nici măcar la mormântare. Oftând, mai meșterește ceva și pleacă să aștepte cortegiul. Rămân de strajă lângă groapă. Îmi dă tarcoale altă lumânăreasă. Tămâiat… Stop joc! Am antamat lucrarea cu Stela. Revine după ”veșnica pomenire”, dar nu la mine, la tata. Refuz. La vară-mea. Pas. Plătesc șpaga groparilor și mă îndrept spre mașină. Lumânăreasa apare ca din pământ dintre două cruci: ”Dă-mi și mie un ban”. Mă lasă nervii și o întreb ritos: pentru? Nu are răspuns, dar nu se îndepărtează, mă privește fix. Mă abțin cu greu să nu ridic degetul mijlociu de pe volan. Cimitirul Pantelimon II, servicii publice, unde declari că nu ți s-a cerut nicio șpagă, unde cheltuiești 250 lei cu acte si alti 800 lei fără. Serviciu public. Miercuri, 14,30, EOF.

PS: Mă consolează o prietenă că am scăpat ieftin, ea a plătit pentru plăci, în alt cimitir, 900 lei. Niste dale de beton in care nu cred că intră un sac de ciment si 3 metri pătrati de  plasă de Buzău, armătură, dacă or avea. Mișto afacere.

 

 

Anunțuri

7 gânduri despre „Cum să mori în cimitir, cu groparii de gât

  1. Scuze, trebuia să sune altfel.
    Dumnezeu s-o ierte pe mătuşă.
    Cât despre servicii, mă tem că inerţia noastră şi pbligaţia de a ne îngropa morţii o să le menţină în aceeaşi stare.

  2. Stimate domn,
    Acum o luna de zile,am trecut printr-o situatie, trasa la indigou,cu ceea ce spuneti dvs si tot la Pantelimon 2. si imaginati-va ca eu o femeie singura am fost pusa fata in fata cu o haita de lupi care au tabarat sa le dau 750 lei casa-mi puna niste panouri de beton,pe care le platisem de fapt in taxa de inmormantare Dar,hai sa facem ceva sa nu mai patesca si altii.Propun, sa-mi lasati dvs.o adresa de mail,sau nr.de telefon sa vedem ce putem face, altfel,daca ne lamentam si lasam lucrurile asa , situatia se perpetueaza si copii si nepotii celor care lucreaza acolo,vor face acelasi lucru,poate chiar mai rau.Nu ca am eu simt civic,dar din omenie si din bun simt,poate putem misca lucrurile.
    Va doresc un week-end reusit.
    Cu stima,
    Fevronia Preda.

      • Nu, nu m-au pus sa dau declaratie, in schimb s-au tinut dupa mine tot timpul , amenintandu-ma ca nu-l putem ingropa ptr,ca ei trebuie sa plateasca panourile mai intai.
        I-am intrebat daca pot sa-mi dea factura,dar raspunsul a fost „ptr.ce va trebuie,mai stam acum si dupa acte, dupa ce ca va grabit ?”. Le-am raspuns ca poate eu vreau sa decontez acesti bani .Cum eram presata de timp,ca la ora13.30.era planificata ceremonia de inmormantare si asteptam sa vina preotul cu defunctul din Bucuresti,am cedat.De fapt de asta profita ei,ca nu ai de ales.

    • Precis ca sant mana in mana cu cei din biroul Administratiei,adica acolo unde se lafaie functionarii cimitirului.Toti sant o apa si-un pamant,asa ca ce ne mai miram.Cine stie,daca firma nu o detine vre-un mahar din Primarie ? Oare cum putem afla,sa-i batem obrazul,ca profita de necazul oamenilor.Atat sa le ajute lor bunul Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s