De cele mai multe ori, ieșim în stradă puțini. Nu pentru că am fi puțini cei care gândim că PSD și acoliții penali fac bine ce fac. Ci pentru că serviciul ne lasă timp puțin, vremea e haină, sau fizicul ne e plăpând ori bolnav. Și, când ne întâlnim puțini, deși problemele sunt multe și grave, ne întoarcem acasă și mai deprimați. Iar ei rânjesc pe sub mustăți, sperând că vom obosi, iar ei vor scăpa liniștiți cu ce au furat și vor mai fura fără grijă.
E atât de simplu să le arătăm că suntem mulți! Nu poți veni în Piața Victoriei? OK. Dar când ieși din casă poți purta un însemn cât de mic și improvizat cu #REZIST. O insigna veche peste care lipești un post-it pe care ai scris #REZIST, ori o banderola dintr -o pînză oarecare, pe care o porți pe braț. Fie și o bandă de hârtie adezivă lipită de rucsac. Orice e la îndemână.
Am trăit experiența asta în 1990, cu insigna de Golan. La început ți se va părea bizar că se uită lumea la tine, după care, în magazin, pe stradă sau în metrou vei vedea #REZIST la altcineva. Și veți schimba o privire complice. E mai cool decât atunci când îți dă un prieten like pe FB. Chiar și afară din bula ta, sunt mulți care gândesc ca tine. Nu ești singur! Și asta ne va da curaj.
blogdecainerau 