A(na)gramații

Îmi amintesc oarecum cu nostalgie că, prin 1990, ciuca bătăilor gramaticale era bietul Dan Iosif, „revoluționar de profesie”, care, mai an, vindea pește pe la ușa din spate a prăvăliilor din cartierul meu. Dar Dănuț, modest, a rămas doar consilier mai mult sau mai puțin onorific la Cotroceni, nu s-a băgat în Guvern. Ziariștilor le era și milă să-l mai execute. Nu era vreo glorie să demolezi un omuleț care recunoștea public că n-a prea dat pe la școală. Îl detrona când și când nea Nelu, când vorbea englezește cu accent rusesc de Universitatea Lomonosov.

Astăzi e mai simplu să-i scoți din adunătura guvernamentală pe cei care se exprimă corect. Când capul răutăților este chiar ministrul educației, restul plevei e chiar mizilic, parcă nici nu mai merită să strici o știre. Stâlcirea limbii române a devenit o uzanță. Grammar nazi n-au decât să moară de inimă rea, agramații au atâta putere că pot schimba mâine prin OUG și DEX-ul și DOOM-ul! Agravantele apar abia când guvernanții nu reușesc să citească nici de pe foaia băgată sub nas de consilieri. Procentul rușinos de analfabeți funcțional pe care-i scoate școala românească este, astfel, confirmat de la vârf și fără date de la Institutul Nielsen.

Pesimiștii zic că, oricum, poporul votant nu se prinde, că așa vorbește și el, deci nu va fi nicio dramă la urne. Și, cu toate astea, badea Ion și lelea Floarea, pe care părinții nu i-au dat la școală, că n-avea cine merge cu gâștele la păscut, nu s-ar lăsa pe mâna unui doctor care vorbește ca ei. Pentru că ei știu că, dacă doctorul nu e „om cu carte”, vor ajunge imediat la  rețeta cu „veșnica pomenire” a popii. Instinctul de conservare va prevala asupra solidarității analfabeților, „e om de-al nostru, din popor”.

S-a ajuns prea jos, prea la genunchiul broaștei. Rezerva de cadre a PSD pare scoasă din listele cu repetenții de la clasa a IV-a. Conjunctură în care picații la BAC sunt aproape niște lumini. Se împopoțonează degeaba cu diplome și doctorate, primite direct acasă, de la alți impostori. Cutia Pandorei s-a deschis. Grozăviile au ieșit la iveală. Nici nu e nevoie de mari anchete jurnalistice. E suficient să ții televizorul deschis o zi. Și atunci, nu e de mirare că, de la Brux, țara e pusă sub lupă (că tot veni vorba de anagrame). O lupă care scoate la iveală toată mizeria, poate punctele negre, toate coșurile purulente ale unei guvernări ce mărșăluiește festiv spre prăpastie, târându-ne și pe noi în abis.

Troglodiții puși de Dragnea în scaune de decizie ar putea fi chiar de compătimit, dacă nu ne-ar fi mai mare mila de noi. Cum să ai nădejde că poate rezolva problema o echipă care nu e în stare nici să pronunțe corect enunțul?

Da, politica e doar pentru cei cu stomac tare, dar e cazul să ne activăm instinctul de supraviețuire. Și anume să ne organizăm. Nu vom putea scăpa de ei doar strigând în stradă că au încălcat toate regulile jocului. Trebuie să fim pregătiți să jucăm după reguli. Adică să scăpăm de ei prin vot, prin alegeri. Și asta nu se poate dacă Opoziția e fărâme și fărâmițe, dacă omuleți mici și plini de orgolii se țin de scaunul lor de președinte de partid, privind peste umăr la rivalii din interior și cu teamă la celelalte partide.

Poate că a venit momentul ca PNL să abjure public pactul întunecat numit USL și să se lepede singur de trollii cu simpatii pesediste. Iar lilliputanii să uite o clipă de ifose, „am partidul meu sunt președinte”, și să-și dea mâna. Nu sunt atât de greu de găsit câteva puncte comune. Barbu Mateescu argumenta cu cifre că PSD a fost bătut în alegeri doar atunci când Opoziția a funcționat ca o alianță. Legile alegerilor sunt strâmbe, Legea partidelor este o glumă, finanțarea partidelor e făcută pentru jupânii cei mari, dar astea nu se vor putea schimba din stradă, ci cu o majoritate solidă în Parlament.

Dictatura agramaților poate fi doborâtă doar prin unirea celor care încă mai știu să citească.

 

Reclame