Despre blog de caine rau

Sunt un soricar rau

Căpușele de Partid și de Stat

Băi, fraierilor, care sunteți fraieri și vă spetiți lucrând la nenorociții de capitaliștii, sugătorii din sângele poporului! Băi, și mai fraierilor, care lucrați la Stat pe o singură leafă, și aia vai de mama ei! Nu știți nimic, băh, fraierilor!

Nu știți că e posibil să iei de la Stat două sau chiar trei lefuri babane, deși nu ești genialul ăla care poate lucra 24 din 24 și 7 din 7. Nu știți, fraierilor, că poți cumula la alea două-trei lefuri și o pensie babană, de preferință specială! Cum ziceam, nimic nu știți! Și, pentru asta, sunteți pedepsiți să lucrați minim 8 ore pe zi, pe o singură leafă.

Dacă n-ați fi fraieri, ați fi învățat de la Sorin Oprescu, cum să fii director la două spitale, senator și profesor la facultate! Sau de la cătanele alea pensionate special din MI sau MAp.N, cum să iei pensie și leafă. Sau de la șmecherii cu 2-3-4-5 scaune rezervate în consilii de administrație în companiile de Stat, bașca leafă de la locul de muncă. Poate și pensie. Tot de Stat, tot specială. Sau de la Președintele Academiei, om sărac, care mai ia și leafa de Rector de la UBB, că, nah, nu renunți la 20.000 RON pe lună, doar pentru că un loc de muncă e la București și unul la Cluj.

Deci, Fraierilor, care sunteți voi, nu mai pierdeți vremea citind bloguri sau FB-ul. Marș la muncă, produceți, plătiți taxe, că nu ajunge dracului Bugetul să sature toate căpușele astea!

PS: Băi, nene, îmi voi călca pălăria în picioare în fața primului ales al neamului care va avea o inițiativă legislativă în sensul de a limita cumulul de funcții și venituri de la Stat. Despre zahăr și decibeli mai avem vreme să vorbim.

Reclame

Nu plusați la cacealmaua Referendumului!

Aș vrea să-l cunosc pe deșteptul ăla care i-a sfătuit pe PSD-iști să ia în brațe cauza „fameliei tradiționale” și să meargă cu ea-n frunte, deși, dacă te uiți, numai de morală, creștină sau de alt fel, nu pot fi bănuiți.  A copiat foarte bine campania lui Trump, alt sfânt moral și creștin, care a promis orice cultelor evanghelice pentru sprijin și ei s-au  făcut că nu văd scandalurile lui sexuale și de fraudă. Să recunoaștem, totuși, găselnița e genială!  Securizează electoratul de babe și moși, mânat oricum de preoți la vot lăudând pe cei care lasă bisericile să facă afaceri neimpozitate, favorizând concurența neloială în piață.

Cel mai important, însă, este că deja creează în sânul dreptei o păruială ce va duce la redivizări, dacă mai era nevoie de ele. Ultra-conservatorii deja mușcă din liberali și  libertarieni, mai rău decât din socialiști. Uitând că Statul este LAIC și că poate am avea ca priorități salvarea economiei de la inflație și criză, diminuarea furtișagurilor din banul public și scoaterea României din hruba unde PSD deja ne-a vârât.

Pe de altă parte, să nu uităm că Statul român îi este dator electoratului cu aplicarea unui Referendum deja validat de Curtea Constituțională în 2009. Se fac 10 ani de când avem și plătim cu 200 de parlamentari decât a decis electoratul. Care electorat cică este suveran cf. art. 2 din amărâta aia de Constituție, pe care o tot reinterpretează acum CCR. Că veni vorba. Dacă vă faceți iluzia că PSD se va opri la a schimba din Constituție doar articolul privitor la „familie”, vă cam înșelați. E doar un truc, o să ne trezim Republică Parlamentară, pentru că deja au înțeles că nu au șanse să pună un președinte PSD-ist.

Astea fiind zise, plasez aici deja un disclaimer:

  1. Statul pentru mine e laic și cultele sunt libere, dar să-și impună credințele la ele în comunități.
  2. Nu răspund la nicio chemare la Referendum de la un Stat care îi ignoră rezultatul atunci când nu-i convine.
  3. Contest folosirea cuvântului „familie”, prin restrângerea lui aberantă doar la cuplul bărbat-femeie căsătorit.
  4. Toată povestea asta este  un exemplu de „țara piere și baba se piaptănă” și-mi pare rău că pierdem vremea cu ea, uitând că ne conduc hoții și agramații.
  5. Creștinii care n-au învățat din doctrina „iubirea de aproape” și se vor grăbi să-i crucifice pe cei din comunitatea gay, să mă scutească de anateme și amenințări cu iadul. Nu au căderea să judece, pentru că taman ce demonstrează că nu sunt buni creștini, la oricâte Referendumiri lumești ar vota.

Când religia ajunge să se impună unei societăți, gandiți-vă bine. Azi „familia”, mâine poate posturile obligatorii, poimâine basma pe capul femeilor și bărbi pentru bărbați, că Domnul avea barbă, nu? Și, dacă în zeci și sute de ani se schimbă cumva majoritatea religioasă, de ce nu și o burka.

A bon entendeur, salut!

A(na)gramații

Îmi amintesc oarecum cu nostalgie că, prin 1990, ciuca bătăilor gramaticale era bietul Dan Iosif, „revoluționar de profesie”, care, mai an, vindea pește pe la ușa din spate a prăvăliilor din cartierul meu. Dar Dănuț, modest, a rămas doar consilier mai mult sau mai puțin onorific la Cotroceni, nu s-a băgat în Guvern. Ziariștilor le era și milă să-l mai execute. Nu era vreo glorie să demolezi un omuleț care recunoștea public că n-a prea dat pe la școală. Îl detrona când și când nea Nelu, când vorbea englezește cu accent rusesc de Universitatea Lomonosov.

Astăzi e mai simplu să-i scoți din adunătura guvernamentală pe cei care se exprimă corect. Când capul răutăților este chiar ministrul educației, restul plevei e chiar mizilic, parcă nici nu mai merită să strici o știre. Stâlcirea limbii române a devenit o uzanță. Grammar nazi n-au decât să moară de inimă rea, agramații au atâta putere că pot schimba mâine prin OUG și DEX-ul și DOOM-ul! Agravantele apar abia când guvernanții nu reușesc să citească nici de pe foaia băgată sub nas de consilieri. Procentul rușinos de analfabeți funcțional pe care-i scoate școala românească este, astfel, confirmat de la vârf și fără date de la Institutul Nielsen.

Pesimiștii zic că, oricum, poporul votant nu se prinde, că așa vorbește și el, deci nu va fi nicio dramă la urne. Și, cu toate astea, badea Ion și lelea Floarea, pe care părinții nu i-au dat la școală, că n-avea cine merge cu gâștele la păscut, nu s-ar lăsa pe mâna unui doctor care vorbește ca ei. Pentru că ei știu că, dacă doctorul nu e „om cu carte”, vor ajunge imediat la  rețeta cu „veșnica pomenire” a popii. Instinctul de conservare va prevala asupra solidarității analfabeților, „e om de-al nostru, din popor”.

S-a ajuns prea jos, prea la genunchiul broaștei. Rezerva de cadre a PSD pare scoasă din listele cu repetenții de la clasa a IV-a. Conjunctură în care picații la BAC sunt aproape niște lumini. Se împopoțonează degeaba cu diplome și doctorate, primite direct acasă, de la alți impostori. Cutia Pandorei s-a deschis. Grozăviile au ieșit la iveală. Nici nu e nevoie de mari anchete jurnalistice. E suficient să ții televizorul deschis o zi. Și atunci, nu e de mirare că, de la Brux, țara e pusă sub lupă (că tot veni vorba de anagrame). O lupă care scoate la iveală toată mizeria, poate punctele negre, toate coșurile purulente ale unei guvernări ce mărșăluiește festiv spre prăpastie, târându-ne și pe noi în abis.

Troglodiții puși de Dragnea în scaune de decizie ar putea fi chiar de compătimit, dacă nu ne-ar fi mai mare mila de noi. Cum să ai nădejde că poate rezolva problema o echipă care nu e în stare nici să pronunțe corect enunțul?

Da, politica e doar pentru cei cu stomac tare, dar e cazul să ne activăm instinctul de supraviețuire. Și anume să ne organizăm. Nu vom putea scăpa de ei doar strigând în stradă că au încălcat toate regulile jocului. Trebuie să fim pregătiți să jucăm după reguli. Adică să scăpăm de ei prin vot, prin alegeri. Și asta nu se poate dacă Opoziția e fărâme și fărâmițe, dacă omuleți mici și plini de orgolii se țin de scaunul lor de președinte de partid, privind peste umăr la rivalii din interior și cu teamă la celelalte partide.

Poate că a venit momentul ca PNL să abjure public pactul întunecat numit USL și să se lepede singur de trollii cu simpatii pesediste. Iar lilliputanii să uite o clipă de ifose, „am partidul meu sunt președinte”, și să-și dea mâna. Nu sunt atât de greu de găsit câteva puncte comune. Barbu Mateescu argumenta cu cifre că PSD a fost bătut în alegeri doar atunci când Opoziția a funcționat ca o alianță. Legile alegerilor sunt strâmbe, Legea partidelor este o glumă, finanțarea partidelor e făcută pentru jupânii cei mari, dar astea nu se vor putea schimba din stradă, ci cu o majoritate solidă în Parlament.

Dictatura agramaților poate fi doborâtă doar prin unirea celor care încă mai știu să citească.

 

E timpul ca Rezistența să iasă la vedere

De cele mai multe ori, ieșim în stradă puțini. Nu pentru că am fi puțini cei care gândim că PSD și acoliții penali fac bine ce fac. Ci pentru că serviciul ne lasă timp puțin, vremea e haină, sau fizicul ne e plăpând ori bolnav. Și, când ne întâlnim puțini, deși problemele sunt multe și grave, ne întoarcem acasă și mai deprimați.  Iar ei rânjesc pe sub mustăți, sperând că vom obosi, iar ei vor scăpa liniștiți cu ce au furat și vor mai fura fără grijă.

E atât de simplu să le arătăm că suntem mulți! Nu poți veni în Piața Victoriei? OK. Dar când ieși din casă poți purta un însemn cât de mic și improvizat cu #REZIST.  O insigna veche peste care lipești un post-it pe care ai scris #REZIST, ori o banderola dintr -o pînză oarecare, pe care o porți pe braț. Fie și o bandă de hârtie adezivă lipită de rucsac. Orice e la îndemână.

Am trăit experiența asta în 1990, cu insigna de  Golan. La început ți se va părea bizar că se uită lumea la tine, după care, în magazin, pe stradă sau în metrou vei vedea #REZIST  la altcineva. Și veți schimba o privire complice. E mai cool decât atunci când îți dă un prieten like pe FB. Chiar și afară din bula ta, sunt mulți care gândesc ca tine. Nu ești singur! Și asta ne va da curaj.

 

Sindromul Mesia

 Postulat: avem o clasa politica profund corupta, in primul rând ca mentalitate, şi majoritar habarnistă. Soluţie: a se înlocui degraba cu partide noi, cu oameni noi, de preferinţă cinstiţi şi competenţi.

Evrika! Pare simplu, nu? În teorie. Că practica a făcut praf vreo cåteva astfel de încercări. Prin 2011, o mare parte a civililor neafiliaţi politic aştepta o Albă ca Zăpada, damn you, Lăzăroa, cu sintagma ta cu tot. Şi a apărut un cavaleraş fără teamă şi prihană, care a enunţat vreo 7 paşi pentru România. Pe urmele acestor paşi, câteva sute de inşi s-au grăbit să-l urmeze. Apoi, nu după multă vreme, când nici nu se înfiinţase încă partidul, drumurile s-au despărţit şi a început panta descendentă. Mort din faşă. Nu a trecut bine un an şi alt cavaler, cu aură de James Bond, a ridicat şi el o flamură. Care a pâlpâit oarecum mai tare, dar tot în moarte prematură a sfârşit. În fine, în istoria mai recentă, o domniţă de astă dată, justiţiară, cu ceva scalpuri celebre la brâu, a mai dat odată strigarea. Alt eşec.

Trei oameni onorabili, şcoliţi, umblaţi prin lumea largă, fără tinichele la dosar, cu ceva experienţă în politică şi administraţie, au eşuat lamentabil într-o încercare de a coaugula în jurul lor oameni noi şi dornici de schimbare. Ce-i uneste? Simplu. Sindromul Mesia.
Niciunul dintre ei nu a inteles ca politica de rit nou se joaca in echipa. Cine vrea dictatura unui Tătuk si jocuri de palat, se inscrie in PSD, PNL, la alegere. Cine pune osul sa faca un partid nou, înghite mai greu „ordine”. Chiar dacă liderul e charismatic, e mirobolant şi e persoana cu cea mai mare notorietate din partid. So what?
Nou venitii in politica vor sa discute politica, sa dezbata, sa cada de acord sau nu. In partid. Nu sa afle pozitia partidului la televizor, din gura liderului sau a unuia din camarilla. Pentru ca, dragii mosului, langa orice Messianic din asta, apar indata lingăii. O garda pretoriana, care nu se ingrijeste de altceva decat de slava liderului si prigonirea oricarui ins care e de alta parere. Bun, lingaii sunt peste tot, si la job, si in orice domeniu, acolo unde şeful, Marele Boss, ruptul din soare, o îngăduie. Vina, şi spun apăsat, VINA, este a celui care se lasa corupt de putere, plăcerea linguşelilor şi a supunerii oarbe. Aici nu contează şcoala, experienţa sau ideile, ci caracterul. Partidele sunt echipe, nu secte. Liderul este doar o interfaţă cu lumea exterioară. Nu e Mesia. Şi, ca tot veni vorba, după un astfel de eşec, nu învie. Devine un personaj marginal, părăsit până şi de adulatori. Şi-a dat măsura caracterului. Oameni pe care nu-i mai urmează nimeni. N-au furat, n-au şpăguit, nu au fost corupţi. Şi totuşi…
PS: Mă uit uşor amuzat la Nicuşor Dan. Se pare că nimeni nu învață nimic din eşecurile predecesorilor.

Acest articol a apărut in volumul „Cum să NU faci un partid politic”, scris de Ioana Constantin, fost președinte al M10, aflat acum în librării, pe care merită să o citiți, ca să nu pățiți… ca noi. Cititorii mai vechi ai blogului își amintesc, desigur, de aventurile eretice ale Câinelui rău prin Noua, deja vechea și defuncta, Republică.

Te crezuși dăștăpt, Dragneo?

Da, da, matale, ăla mărunțăl din scaunul ăla înalt. Care ai un dosar de corupție în instanță. N-o să mai spun ce făcuși zilele astea, știi tu mai bine, iar noi, ăștia din stradă, cred că nici 10% nu știm. Plus că, zic trompetele propagandei, nici nu prea citirăm Ordonanțele alea, habar n-avem noi de lege, deci nu ne calificăm. Știi  vorba lu Toma Caragiu?, ”Da, dar arbitrii?”

Păi cât de proști îi crezi matale pe judecătorii de la Înalta Curte? Că n-oi zice și despre ei că nu citesc Ordonanțele, nu știu cum e cu legile și n-au mai văzut inculpați cu tupeu? Ce-o să zică băieții și fetele alea cu robe despre straniile coincidențe dintre OUG 13 și dosarul tău penal? O să zică, eh, karmabitch, și te vor achita de îndată? Sau li se va părea oare că, na, plafonul ăla de 200.000 RON, e pus anume să te bage sub radar? Nici dacă scriai cu mânuța matale aia prețioasă, de ține pixul cu Bugetul României, că recunoști toate acuzațiile nu era mai evident.

Și, tu împreună cu clica, să ziceți merci că timpul vă e un mare aliat. Prescrie, zi după zi, potlogăriile anilor 90, 2000 șamd. Că d-aia și pedepsele trebuie micșorate, ca să se miște și prescripția mai vioi. Și să rămâneți cu bănuții, cu viloaiele și cu ce ați mai dosit la saltea. Poate o să vorbim cândva mai pe îndelete despre asta. Că acum suntem ocupați nițel în stradă, să vă oprim din operațiunea de albire a cazierelor.

Vreți iertare, deci. Cu biserica ați încercat? Nu, Doamne ferește, nu vă duceți la catolici, că Papa Francisc, inspirat evident de #rezist-ența noastră, taman ce ținu o predică despre pericolul corupției. Fuga la Patriarhie! Deși, la cât de supărat e Daniel pe bugetul de anul ăsta, o să vă dea canon atâtea mătănii, că o să vă saie sângele din genunche. Și o să vă ceară să vă și căiți. Ceea ce, și dacă luați foc în gură, nici măcar Preafericitul n-o să creadă.

Te crezuși dăștăpt, Dragneo, dar nu poate fi chiar toată țara, toată Europa, toată lumea proastă. E suficient să fie unul pe fază și să dea alarma. Și #rezist – ența începe,

Desteptarea Romaniei si moartea Mioritei

Ceva s-a schimbat in Romania. Cu jumatate de milion de oameni in strada, care nu cer bani de la Guvern, ci dreptate si o administrare corecta si predictibila a tarii, in sfarsit, aratam lumii o alta fata. Pentru ca de asta data guralivi au fost cei care dau (taxe, plusvaloare) si nu cei care cer. Tentativele ridicole cu „suta de lei” ale Guvernului n-au starnit decat hohote de ras in pietele Romaniei. Pentru ca nu e vorba de bani. E vorba de morala. E vorba de hotul prins in toiul noptii cu mana in vistierie.

Indrazneala lui Dragnea de a pune Guvernul sa-i albeasca un dosar ce ticaie periculos la Inalta Curte a revoltat pana si votanti ai PSD. In vechiul Cod Penal exista „inselaciunea in conventie” (dar naiba mai stie exact cum e cu Codurile astea noi, sa nu uitam, pastorite de Victor Viorel Ponta, la vremea lor). Adica una promitem si alta facem. Programul electoral al PSD era lipicios de cata miere si lapte curgea din el. Cand colo, ce sa vezi, are gust de fiere. Fierea sfidarii generale. Adica, bine mah, vine Presedintele la Guvern, ca avea probabil stire ca vreti sa masluiti ceva, si promiteti primului om in stat, care Ponta- NuPonta are 6 milioane de voturi in spate, ca nnuuuuu, sa moara mamele noastre, sa n-avem parte de electoratul nostru, nu vom adopta peste noapte Ordonante care sa modifice Codul Penal, nu ne vom gratia noi pe noi, desi ne cam ajung furaciunile din urma. O sa fim cuminti, corecti si, fereasca Dumnezeu, nici prin minte nu ne-a trecut. Dupa care, hop, #noapteacahotii, citim in Monitor ca ati facut fix invers.

Pai cum sa nu-i sara tandara poporului? V-ati invatat rau, pesedistilor, cu electoratul vostru tinut in lesa ajutoarelor sociale si pensiilor de mizerie (mai tineti minte cine a dat in consum banii din excedentul fondului de pensii prin anii 2000? Exact, infractorul Adrian Nastase). Fereasca-va Dumnezeu sa se dumireasca intr-o zi ca saracia lor a fost adancita de furaciunile voastre! Noi am venit in piete hotarati sa va oprim, dar cu umor, cu creativitate, baloane si luminite. Ei vor veni cu #furci #topoare.

Luminitele de aseara au fost lumanari la capataiul legendarei Miorita. Nu, nu mai suntem fatalisti, nu mai asteptam ca niste oi placide* sa va bateti joc de noi. Am reusit sa ne adunam, v-am facut sa va inghititi fierea OUG13, dar nu e destul. Contractul de incredere s-a rupt. Guvernul #noapteacahotii trebuie sa plece. Cautati prin partid, prin orase si catune niste membri cinstiti si credibili. Hotul prins nu e negustor cinstit. Nu va nelinisteste faptul ca au aparut din ce in ce mai multe pancarte cu Vlad Tepes?

*Definitorie pentru mentalitatea PSD este povestea inseilata de Ministrul Agriculturii Petre Daea, care promite din lana oilor plapumi pentru saraci. Nici daca se nastea poet nu nascocea o asa parabola. Nu conteaza ca oile alea sunt ale cuiva si  nici nu-l intrebam ce vrea sa faca din lana aia. Conteaza ca noi, care murim de grija saracilor, vom lua de la bogati lana de pe oi si va vom acoperi. Statul paternalist, cu tatucul mustacios in frunte. Stalin e ventilator de invidie. Iesind din parabola ministeriala, sa spunem ca la fel e si cu taxele noastre. Le iau de la cei care produc, ca sa acopere nu pe cei saraci, cum dracu sa-ti pese de saraci din viloiul de sute de metri patrati?, ci ca sa cumpere voturi. Na, mah, ca nu ne mai lasam tunsi. Nici de-ai dracu nu-ti dam lana noastra. Imi asum riscul penalitatilor. Nu platesc nicio taxa cat guvernul #noapteacahotii e la Palatul Victoria.

PSD s-a văzut Miss Cireada și face fițe

Nu s-a uscat bine cerneala pe buletinele de vot și PSD își arată colții îngălbeniți la toată lumea. Umflat în pene, ca urâțica de moravuri îndoielnice a satului, aleasă din lipsă de competiție Miss Cireada, PSD dă cu tifla și bate din botină. Uitând, desigur, că s-a ales cu titlul pentru că a promis fiecărui membru al juriului favoruri de tot felul și a avut contracanditate o fetiță  șchioapă cu chibrituri ude și vreo două minore, încă nedezvoltate și cu nurii absenți.

Așa că a șters-o cu coronița și buchețelul, s-a baricadat în casă și strigă măscări de la  fereastră. Juriul s-a prins că a rămas cu buza umflată, că favorurile promise de Miss Cireada au fost doar o iluzie, dar nu i-a rămas decât să dea mărunt din buze.

Păi, bine măh, stângiștii mâinii drepte, da, da, aia pentru mani-pulare, cine a făcut tevatură cu modificările de Cod Fiscal, s-a bătut cu cărămida în pieptul sterp că vor dispărea jdemii de taxe? Băh, escrocilor,  stînga are grijă de poporul muncitor, nu? Atunci de ce nu măriți, măh, deducerile de taxe și controbuții la salariile mici, astfel încât omul să plece cu mai mulți bani în mână fără ca angajatorul să se gândească la concedieri? Să crească diferența între netul muncitorului și ajutorul social al sclavului șantajabil de partid , care pentru 3-400 de lei în plus nu iese din casă? Și, pardon, de ce-ar ieși? Dacă mai dă pe transport 100 de lei și pe pachețel alte 200, aproape că iese în pagubă. Dar voi știți asta. Însă nu vă convine să scape prada din mână. Că alea sunt voturi sigure, contabilizate încă înainte să înceapă scrutinul.

Băh, io aș vrea să-l propuneți pe Dragnea, Iohannis să îl și desemneze, ca să vină apoi procurorii să-i salte pe amândoi pentru că au încălcat legea. Că, parafrazând o zicere celebră, un pesedist bun e un pesedist condamnat cu executare.

Administrația: un Merțan cu pedale

Postulat: Administrația noastră publică poate fi definită ca un Mercedes cu pedale, un Jaguar cu vâsle, ori un Bentley cu motor de Mobră, mânat de căruțași beți, plutind în derivă pe o mare de nepăsare. Față de contribuabil, desigur. Pentru că le îngăduim.

15241896_1168559959896706_1182835765643566670_n

Enter a caption

Astia de la fisc stiu ca le trimite lumea mereu salutari fierbinti. Iata ce tine ANAF Ilfov chiar la intrare.

Argumentație: Luni, 5 decembrie, anul de grație 2016, fiscul sectorului 3. Coadă peste tot, dar mai cu seamă la casierie, unde, sfinte Murphy!, evident că aveam eu de plătit niște biruri. Ora 12,45. Dracii să te ia, Murphy! Pauză. Nu de masă, ci de închidere de zi, orice o fi însemnând aia. Până la 13,15. Am un presentiment. Mă duc și întreb frumos: merge plata cu cardul? De dincolo de ghișeu, o voce îmi răspunde: merge, merge. Trece pauza, apoi incă 45 de minute și ajung la porțile Paradisului. Întind cardul. Nu merge cardul, zice vocea. Dar am întrebat, zic. Păi, mergea dimineață. După pauză nu mai merge, adică merge, dar nu vă pot confirma plata. A zis colegul de la IT că durează 10 minute. Mă retrag strategic la o țigară. Afară, evident. Revin la ghișeu, aștept cuminte să termine cu mușteriul curent. Apoi mă aplec spre ferestruica magică. Coada se uită la mine strâmb. Primul de la coadă îmi dă un umăr amical, să mă zburătăcească de la ghișeu. A evaluat prost. Am inerție mare și sunt motorizat de dracii ăia mari. Nu mă clintesc. Întreb: acum merge cardul? ”Vocea”: încă nu. Mă aplec și privesc vocea în ochi: vă place, nu-i așa, să vă bateți joc de noi. Ezită o clipă, apoi se ridică, închide ferestruica și zice: mă duc să întreb cât mai durează. Coada mă privește cu sclipiri diabolice în pupile. Norocul meu: o doamnă cu cardul în mână zice în urma vocii: și de ce nu anunțati? Ne lăsați să stăm de proști? Era 14,20. POS-ul nu mergea de la 13,15. Nimeni nu catadixise să spună fraierilor de la coadă. Vocea revine și dă sentința: nu se face azi, dacă vreți să plătiți azi, trebuie să veniți cu numerar. Mașina parcată la dracu cu cărți, bancomat prietenos, fără comision, tocmai lîngă casa mea, ardă-te să te ardă, Murphy! Prad banca și revin cu cărămida de bani. Pun teancul pe ghișeu. M-am întors, zic. Acuma merge, îmi dă veselă replica. Dacă n-ați vrut să așteptați… Păi n-ați zis că nu merge toată ziua? Ei, s-a făcut. Iau chitanța, o împăturesc, mă aplec să privesc vocea în ochi și zic încet: de când a apărut POS-ul, prăvălia de la parterul blocului meu, de unde îmi cumpăr zilnic câte ceva, nu mi-a refuzat niciodată plata cu card și e un magazinaș de 20 de metri pătrați, fără departament de IT. Ca administrația să se reformeze, trebuie, doamnă, mult napalm și abia apoi reconstruită. Nu am stat să văd reacția. Doamna nu e decât o rotiță dintr-un mecanism. Un pion, care nu a fost instruit nici să spună banalul „ne cerem scuze”. Timpul, nervii, benzina contribuabilului nu contează. Blejnarii care conduc pionii au alte treburi. Gen să îmbogățească clientela de partid și de stat cu contracte pentru sisteme informatice de 2 lei, care nu „vorbesc” între ele, să umple schemele cu pilele, verii și amanții amantelor, să născocească noi taxe și sisteme diabolice pentru a întări puterea birocrației. Știți de ce nu plătesc, nici măcar firmele, dările online, nu? Pentru că, la o adică, când îți scrie fiscul că îi ești dator, te ștergi la fund cu extrasul de cont sau cu OP-ul tipărit din calculator: trebuie să mergi la bancă, să ți le stampileze, trezoreria să confirme, etc, etc. Timp în care ești privit ca un infractor. Un evazionist nemernic. După care, alt pion orb, după o lungă coadă, de astă dată la inspectori, îți dă o fișă din care țipă o sumă, egală cu debitul reclamat de ei, ca fiind ”nedistribuită”. Că n-a distribuit-o calculatorul. Uite-așa, de-al dracu. Și nu e nimeni de vină. Nici ăla care nu a văzut, nici ăla care, se presupune, a verificat. Și, ce drăguț, ai fost rapid,  nici măcar n-au apucat să-ți blocheze conturile de astă dată.

Statul este stăpânul atotputernic și nu-i poți scoate pe nas nimic dacă n-ai o haită de avocați lângă tine. Iar băieți ăia nu ies din casă dacă nu le dai alți bani.

Statul se întinde cât poate el de mult, născocind noi și noi formulare, declarații, hărtii și hârțoage. De pildă. îmi zice o prietenă, că nu poate înregistra un contract de închiriere pentru că nu are certificat energetic pentru casa închiriată. Parol, țațo, să mă-ngropi! Ce are scula cu Prefectura? Ce băieți deștepți, care doar ei sunt acreditați să dea certificate energetice, au sfinți în paradis care le-au dat de lucru și le-au băgat bani în buzunar? Dacă eu am închiriat casa așa cum e și chiriașul a acceptat, mi-a și plătit, iar eu, ca prostul, mă duc și declar la fisc venitul respectiv, cu ce drept te bagi, măi, statule, în contractul nostru? Că veni vorba, la clădirile cu bulină, e voie la închiriere? Vine cineva, de oriunde, să avertizeze chiriașul că stă pe o bombă cu ceas? Nuuuu. Dar, vezi-bine, statului îi e teamă să nu-i fie frig, deci e musai să ai certificat energetic. Da, da, știu, napalmul e ilegal.

Concluzie: tradiționalul ”Muriți, băh, în chinuri!”.

Ok, ok, se aud clopoței și renii tropăie pe aprope. Să fim buni, vin Sărbătorile. Fără chinuri.

 

Europo, vezi-ți de amarul tău!

Să zic de la început că nu îl agreez pe Trump. Dacă eram american, probabil că nu l-aș fi votat. În primul rând pentru că, la banii lui, taică-su putea să-i dea o mai bună educație. Bogat, ori sărac, un bădăran e un bădăran. Dar americanii au trecut peste asta. Era o butadă care spunea că cel mai lipsit de drepturi personaj din America este un barbat alb, heterosexual, de vârstă medie, care lucrează și nu e bolnav. Ei, bine, 59% dintre bărbații albi au votat cu Trump. Și 52% dintre femeile albe. E revanșa suburbiilor orașelor americane, dar și a redneck-ilor care se spetesc în ferme, contra unui establishment care părea de decenii mult mai preocupat de minorități, de jocuri de salon, cu întindere locală sau planetară, decât de ce se întâmplă în USA. Între minorități/defavorizați/whatever și corporații, există un miez al sandwichului pe care nimeni nu l-a băgat multă vreme în seamă. Cum se zice la noi, clasa mijlocie, aia care se scoală dimineața și lucrează și plătește taxe. Își vede de treabă și nu e prea vocală. În vreme ce minoritarii de toate soiurile, și asistații sunt zgomotoși, iar lobby-urile corporațiilor neobosite.  Vă sună cunoscut?

Evident, după rezultate, liderii Europei, cărora doamna Clinton-președinte le promitea un status quo, au început cu jumate de gură să-l felicite pe Trump. Felicitările germane au sunat ca și limba respectivă: a pietre scrîșnite între dinți. Își râd în pumni de ”prostia” americanilor. Nu poți judeca, la grămadă, un popor, fără să fi trăit în pantofii lui. De afară, multe pot părea strîmbe, sau drepte, fără să fie musai așa. Sigur, istoricește vorbind, Europa are experiențe amare cu tipi guralivi, anti-sistem, care au promis marea cu sarea, au dat diverse pe datorie, prostind mulțimile cu mărgelușe și oglinjoare, ducându-le en fanfare spre dezastru. (Pe unul, că tot vorbeam de germani, cred că îl chema Adolf. Sau era Benito?) Și au mai fost gafeuri de mare amploare și fără să facă neapărat un război. Au spus vorbe frumoase, n-au călcat în străchini și au fost cît se poate de corecți politic.  Doar și-au înglodat țările în datorii. Sau au impus multiculturalism, bla-bla, bla-bla, puneți voi ce mai credeți aici. Uitând de majoritari, de plătitorii de taxe… Ring a bell?

Deci, coană Europo, nu te mai minuna și nu mai critica decizile americanilor. Vezi cum schimbi foaia din mers, până nu ne trezim pe Bătrânul Continent cu niște fistichii mai bădărani și mai periculoși decât Trump. Uite ce Brexit a urzit un Nigel oarecare. Și-acum, funcționarii cu mânecuțe de la Brux jelesc și-i hulesc pe britanici. În loc să se întrebe unde au greșit. În politica interna și externă a UE.

PS: Sociologii și matematicienii de la casele de sondare din toată lumea, să-și caute alte meserii, sau să schimbe modelele. Prea au dat-o de gard.