O Constituţie nouă, nu vouă!

Magna Carta Dignitas, un proiect civic care-si propune sa aduca o contributie la scrierea unei noi Constitutii pentru Romania s-a lansat ieri.

Va veti intreba ce naiba ne-a lipsit? Mai ales acum in prag de campanie electorala? Pai uite ca ne lipseste o Constitutie clara, limpede, fara echivocuri, care sa nu trosneasca din toate incheieturile cand puterile statului se iau nitel in coarne intre ele. Parca vara asta s-a vazut mai mult ca oricand ca e schioapa, ca lasa loc de interpretari si ca e depasita.

De ce un proiect civic? Pentru ca documentul fundamental al unei tari trebuie sa fie al tuturor cetatenilor ei, de pretutindeni. Pentru ca este un contract intre cetateni si entitatea numita stat. Este regula jocului democratic. Stabileste cum noi, cetatenii, le dam unor autoritati, de noi create si recunoscute, puterea de a guverna cetatea. Iar la regulile jocului trebuie sa participe toti, nu numai o parte. O Constitutie buna va fi izvorata, impartasita si recunoscuta de cetateni. Va fi respectata in litera si spirit. Nu va veni impusa, pusa formal la referendum, dupa o insuficienta campanie de informare de 30 de zile. Remember 2003?

Politicianul este, de buna seama, si el cetatean. Doar ca, privind actuala clasa politica romaneasca, nu-ti vine sa o lasi de capul ei. E suficient sa vezi cat de permisive sunt Regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului ca sa vezi cat de ingaduitori vor fi cu ei insisi. E ca si cum i-ai da repetentului clasei sarcina sa faca subiectele la o teza si sa o supravegheze. Ziceti ca e o comparatie cam dura? Atunci amintiti-va rezultatele Referendumului din 2009 si constatati pe 9 decembrie ca in loc de 300 de parlamentari vom avea peste 500. Cam asta fac politicienii romani. Asta este, astazi, raportul de forte intre cetatean si clasa politica asa cum reiese din actuala Constitutie.

Au trecut 22 de ani de cand ne-am recapatat libertatea cuvantului. S-o folosim!

Multumiri profesorilor Ioan Stanomir si Radu Carp pentru implicarea in acest proiect.

O relatare mai aplicata a lansarii proiectului Magna Carta Dignitas, scrisa de Sorin Sarba, veti gasi aici:  http://www.facebook.com/notes/sorin-%C5%9Farba/lansarea-magna-carta-dignitas-o-platform%C4%83-de-dezbateri-pentru-o-nou%C4%83-constitu%C5%A3ie/421094031290226

 

 

Publicitate