Nuielusa? Ba sa-i altoiesti cu parul!

Guvernul Ponta isi continua galopul catre marginea Europei, tarand dupa el o Romanie inerta, parca incapabila sa reactioneze.
Bugetul? O varza, cu venituri umflate din burta si cu noi taxe, s-a votat cu viteza fulgerului. Despre politica externa doar atat: 

„Consiliul JAI va reveni asupra subiectului aderării României şi Bulgariei la Schengen atunci când vor exista condiţii favorabile, a declarat, joi, Dailis Alfonsas Barakauskas, ministrul lituanian de Interne, a cărui ţară asigură Preşedinţia UE.” 

Adica joi si la vara cald!

Colac peste pupaza, o initiativa legislativa, care are mari sanse sa treaca tot expres, vrea sa-i scoata pe parlamentari basma curata, departe de bratul lung al ANI. Bomboana pe coliva au pus-o cei doi fruntasi ai grupurilor parlamentare PDL, care au semnat si ei initiativa. Pe care cica au retras-o ulterior. Mah, nasoilor, geaba! Cand va ziceam ca sunteti urmasi de PCR si FSN eram rai. Stricam unitatea dreptei. Cum o stricam si cand ziceam ca FC e „partid de autor”, ca si prapadiciunea ailalta de NR, Organizatii personale, ce se zbat in marja de eroare, ocupate rau cu razboaie interne, si paranoie despre puciuri, dar total absente si lipsite de reactie la evenimentele importante din politica.
Unde e, frate, domnu’ Blaga, sa umble cu capetele celor doi sefi de grup in mana si sa le arate multimii indignate?  S-o fi ascuns de rusine ca la mitingul anti-USL partidul lui a strans doar vreo 200 de insi zgribuliti? O razui cu lama arogantza de pe blazonul PDL? Cu grija, domnu’ Blaga, ca sub arogantza s-ar putea sa nu mai fie nici macar blazon.
Dar ailalti? Ca sa nu gresesc, il citez pe Stefan Pirpiliu, secretarul FC: „Pentru alegerea unui nou BPN al Fortei Civice s-au inscris in cursa 50 de candidati pentru 36 de functii,iar pentru cele 2 comisii 11 candidati pe 10 locuri. Sunt primele alegeri ale partidului in istoria lui cand sunt mai multi candidati decat locuri si exista posibilitatea sa se aleaga forul de conducere complet.”

Va dati seama? Primele alegeri interne cu concurentza? Mvaaaaai! Dupa ce le-au dat 2 zile mari si late membrilor sa depuna candidaturi si sa aduca si cazier judiciar.  Cred ca a fost o surpriza si pentru ei ca s-au adunat mai multi decat posturile. Nu-i nimic, se arajeaza restul din numirile delegatilor. Nicio emotie! MRU va fi proclamat (probabil in unanimitate) candidat galactic la Cotroceni. Cine va depasi marja de eroare? Presedintele sau partidul? E o dilema din care nu vom putea iesi pana in 2014.
Nu-i de mirare ca, la asa „dreptaci”, singurul care pare ca face cu adevarat Opozitie e Traian Basescu. Dar Basescu nu-i bun pentru ei. E najpa, n-are cultura, doctorate, e cam din topor. Le tranteste cand ti-e lumea mai draga, matrozul. Finutzii astia, doxa de religii, istorie si drept, dar paraleli cu orice discurs economic, stramba din nas. Buni sunt ei, chiar daca toate voturile lor adunate nu sunt nici cat a luat Basescu in turul 1 la primaria Bucurestiului acum 100 de ani. 

Dragi politicieni romani, de la stanga la dreapta si invers, Mos Niculae sa va aduca un brat de nuiele, sa va antrenati. Ca pana la urma vom ajunge la capat. La periculosul capat al rabdarii. Si nuielusa se va transforma in par.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s