Administrația: un Merțan cu pedale

Postulat: Administrația noastră publică poate fi definită ca un Mercedes cu pedale, un Jaguar cu vâsle, ori un Bentley cu motor de Mobră, mânat de căruțași beți, plutind în derivă pe o mare de nepăsare. Față de contribuabil, desigur. Pentru că le îngăduim.

15241896_1168559959896706_1182835765643566670_n

Enter a caption

Astia de la fisc stiu ca le trimite lumea mereu salutari fierbinti. Iata ce tine ANAF Ilfov chiar la intrare.

Argumentație: Luni, 5 decembrie, anul de grație 2016, fiscul sectorului 3. Coadă peste tot, dar mai cu seamă la casierie, unde, sfinte Murphy!, evident că aveam eu de plătit niște biruri. Ora 12,45. Dracii să te ia, Murphy! Pauză. Nu de masă, ci de închidere de zi, orice o fi însemnând aia. Până la 13,15. Am un presentiment. Mă duc și întreb frumos: merge plata cu cardul? De dincolo de ghișeu, o voce îmi răspunde: merge, merge. Trece pauza, apoi incă 45 de minute și ajung la porțile Paradisului. Întind cardul. Nu merge cardul, zice vocea. Dar am întrebat, zic. Păi, mergea dimineață. După pauză nu mai merge, adică merge, dar nu vă pot confirma plata. A zis colegul de la IT că durează 10 minute. Mă retrag strategic la o țigară. Afară, evident. Revin la ghișeu, aștept cuminte să termine cu mușteriul curent. Apoi mă aplec spre ferestruica magică. Coada se uită la mine strâmb. Primul de la coadă îmi dă un umăr amical, să mă zburătăcească de la ghișeu. A evaluat prost. Am inerție mare și sunt motorizat de dracii ăia mari. Nu mă clintesc. Întreb: acum merge cardul? ”Vocea”: încă nu. Mă aplec și privesc vocea în ochi: vă place, nu-i așa, să vă bateți joc de noi. Ezită o clipă, apoi se ridică, închide ferestruica și zice: mă duc să întreb cât mai durează. Coada mă privește cu sclipiri diabolice în pupile. Norocul meu: o doamnă cu cardul în mână zice în urma vocii: și de ce nu anunțati? Ne lăsați să stăm de proști? Era 14,20. POS-ul nu mergea de la 13,15. Nimeni nu catadixise să spună fraierilor de la coadă. Vocea revine și dă sentința: nu se face azi, dacă vreți să plătiți azi, trebuie să veniți cu numerar. Mașina parcată la dracu cu cărți, bancomat prietenos, fără comision, tocmai lîngă casa mea, ardă-te să te ardă, Murphy! Prad banca și revin cu cărămida de bani. Pun teancul pe ghișeu. M-am întors, zic. Acuma merge, îmi dă veselă replica. Dacă n-ați vrut să așteptați… Păi n-ați zis că nu merge toată ziua? Ei, s-a făcut. Iau chitanța, o împăturesc, mă aplec să privesc vocea în ochi și zic încet: de când a apărut POS-ul, prăvălia de la parterul blocului meu, de unde îmi cumpăr zilnic câte ceva, nu mi-a refuzat niciodată plata cu card și e un magazinaș de 20 de metri pătrați, fără departament de IT. Ca administrația să se reformeze, trebuie, doamnă, mult napalm și abia apoi reconstruită. Nu am stat să văd reacția. Doamna nu e decât o rotiță dintr-un mecanism. Un pion, care nu a fost instruit nici să spună banalul „ne cerem scuze”. Timpul, nervii, benzina contribuabilului nu contează. Blejnarii care conduc pionii au alte treburi. Gen să îmbogățească clientela de partid și de stat cu contracte pentru sisteme informatice de 2 lei, care nu „vorbesc” între ele, să umple schemele cu pilele, verii și amanții amantelor, să născocească noi taxe și sisteme diabolice pentru a întări puterea birocrației. Știți de ce nu plătesc, nici măcar firmele, dările online, nu? Pentru că, la o adică, când îți scrie fiscul că îi ești dator, te ștergi la fund cu extrasul de cont sau cu OP-ul tipărit din calculator: trebuie să mergi la bancă, să ți le stampileze, trezoreria să confirme, etc, etc. Timp în care ești privit ca un infractor. Un evazionist nemernic. După care, alt pion orb, după o lungă coadă, de astă dată la inspectori, îți dă o fișă din care țipă o sumă, egală cu debitul reclamat de ei, ca fiind ”nedistribuită”. Că n-a distribuit-o calculatorul. Uite-așa, de-al dracu. Și nu e nimeni de vină. Nici ăla care nu a văzut, nici ăla care, se presupune, a verificat. Și, ce drăguț, ai fost rapid,  nici măcar n-au apucat să-ți blocheze conturile de astă dată.

Statul este stăpânul atotputernic și nu-i poți scoate pe nas nimic dacă n-ai o haită de avocați lângă tine. Iar băieți ăia nu ies din casă dacă nu le dai alți bani.

Statul se întinde cât poate el de mult, născocind noi și noi formulare, declarații, hărtii și hârțoage. De pildă. îmi zice o prietenă, că nu poate înregistra un contract de închiriere pentru că nu are certificat energetic pentru casa închiriată. Parol, țațo, să mă-ngropi! Ce are scula cu Prefectura? Ce băieți deștepți, care doar ei sunt acreditați să dea certificate energetice, au sfinți în paradis care le-au dat de lucru și le-au băgat bani în buzunar? Dacă eu am închiriat casa așa cum e și chiriașul a acceptat, mi-a și plătit, iar eu, ca prostul, mă duc și declar la fisc venitul respectiv, cu ce drept te bagi, măi, statule, în contractul nostru? Că veni vorba, la clădirile cu bulină, e voie la închiriere? Vine cineva, de oriunde, să avertizeze chiriașul că stă pe o bombă cu ceas? Nuuuu. Dar, vezi-bine, statului îi e teamă să nu-i fie frig, deci e musai să ai certificat energetic. Da, da, știu, napalmul e ilegal.

Concluzie: tradiționalul ”Muriți, băh, în chinuri!”.

Ok, ok, se aud clopoței și renii tropăie pe aprope. Să fim buni, vin Sărbătorile. Fără chinuri.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s