Paruiala din PDL e o lectie buna: acum stim ca nu stim ce-i aia democratie

Scandalul iesit la numaratoarea voturilor de la Conventia PDL ne-a amintit de fiecare scrutin local sau national, terminat la fel: contestatii, acuzatii reciproce de furt, liste de votanti neclare, teancuri de buletine care se plimba aiurea pe unde n-ar trebui, urne gata-sigilate, plus ceva ciupit la cosnita numaratorii.
Alegerile din PDL ne-au pus in fata o oglinda. Asta e societatea. Si, daca ne gandim bine, macar declarativ, dintre partidele cu radacinile in anii ’90, PDL e unul chiar „progresist”. Dar acest partid care n-a fost in stare sa organizeze un scrutin intern curat a condus Romania! Nu e chiar fitecine.

De asta data,  competitia a fost pe bune, cu scantei, intre doua aripi aproape egale ca forta in partid si al naibii de asemanatoare. Baroni si colo si dincolo, magi ai scrutinelor in ambele tabere. Vulpoi harsaiti in 20 de ani de lupte electorale cu PSD, care au simtit ca ceva n-a fost cuser. Competitia e buna, dar nu cand degenereaza in paruiala si telenovela sub ochii unui intreg electorat. Electorat caruia vor veni sa-i ceara votul!

Triste scene. Un presedinte de partid in exercitiu care isi anunta victoria inainte de a se da o rezolutie, fie si formala, pe contestatia depusa de contra-candidat. Un presedinte in exercitiu de tara, fost purtator de stindard al PDL, care se leapada public de partid in urma scandalului alegerilor.

Este falimentul sistemului politic de partid din Romania. Paruiala alegerilor interne e bomboana de pe coliva, dupa ce cu o luna in urma la PNL partidul comunist a reinviat si a ales (mori de ciuda nea Nicule!) cu 103% un unic candidat.

Intre noi si lumea civilizata este o prapastie. Chiar daca ne uitam cu jind la cei care au alegeri directe in partid si nu cu delegati alesi pe spranceana. Chiar daca aplaudam frenetic alegerile primare din alte parti. Prapastia a sapat-o exact sistemul politic. Partidele insele. Care sunt asocieri private si voluntare de oameni. N-au fost in stare sa iasa din schema mostenita de la comunisti: partidul gandeste pentru membrii sai care trebuie sa execute. Gastile de „initiati” din varful piramidei au facut si au dres tot ca niste secretari de partid de pe vremea comunistilor.

Modernizarea le da dureri de cap. Cum sa voteze prostimea? Cum sa ia parte la decizii? Doamne fereste! A incercat candva PSD un fel de alegeri interne. Era sa iasa cu bataie. Cand au vazut ca rezultatele o luau razna fata de tabelele de la centru au pus repede capacul pe oala si duse au fost alegerile interne. E mai comod si sigur sistemul fanariot al „ungerilor” de la centru. Numele dat pe biletel ca sa fie „ales”, cica, de filiale. Si daca un sef de filiala e rebel, harsti, satarul de la stapanire cade, capul pe tava, apare alt sef, obedient de asta data.
Din pacate, partidele noi au venit si ele tot cu sistemul asta, copiat intru fericita domnie a sefilor.

Ai zice ca „experienta” PDL din acest sfarsit de saptamana ar trebui sa fie o lectie de „nu faceti ca ei”. Eu spun: din contra. Competitia e buna, obisnuiti-va cu ea. Dar adoptati si legile civilizatiei, respectati regulile, Faceti reguli mai bune, in care suspiciunea si frauda sa nu mai incapa. Daca nu sunteti in stare sa organizati ceva transparent si cinstit cereti voluntari de la Academia de Politie, Angajati niste notari sa scrie procesele verbale.

Romania spune ca vrea in Schengen, in Europa civilizata, dar este condusa de niste partide feudale. Si esecurile noastre interne si europene isi trag radacinile exact din lipsa de democratie si practica democratica din partide. Cum e turcu’ si pistolu’. Aferim!

PSP: Cele 209 voturi primite de reformistii Monicai Macovei arata cam la ce nivel e procesul de invatare democratic in Romania: 5%. Mai bine decat zero, dar prea putin pentru 23 de ani. A se calcula cat timp ne trebuie in ritmul asta sa sarim macar de 50%. Eh, sa traim pan-atunci!

Anunțuri

2 gânduri despre „Paruiala din PDL e o lectie buna: acum stim ca nu stim ce-i aia democratie

  1. Servus
    Trist, dar adevărat. Ne-am legănat pe iluzia că putem face noi în 20 de ani ce-au făcut ţările civilizate în 200. De fapt este exact pe dos: noi avem nevoie de 200 de ani pentru a face lucruri pe care alţii le fac în 20 de ani sau chiar în 2. Exemplu? Bechtel. Despre democraţie nu mai am ce vorbi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s